Începe cadastrarea gratuită din fonduri europene în 18 comune buzoiene

În 18 comune din judeţul Buzău vor fi efectuate lucrări de cadastrare integral din fonduri externe nerambursabile. Miercuri a fost semnat contractul de finanţare pentru înregistrarea proprietăţilor din zonele rurale ale României, în cadrul axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Obiectivul acestui proiect îl reprezintă înre­gistrarea sistematică a 5,758 milioane de hectare de teren, cu sau fără construcţii, din 660 de unităţi administrativ-teritoriale rurale, situate în cele şapte regiuni mai puţin dezvoltate ale României (Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov nefiind ­eli­gibilă), termenul de finalizare a acestor lucrări fiind anul 2023.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a pu­blicat încă de la sfârşitul ­anu­lui trecut, lista unităţilor administrativ-teritoriale din mediul rural în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor cu finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020, iar din cele 660 de unităţi administrativ teritoriale incluse, 18 sunt din judeţul Buzău.

Implementarea proiectului în cele şapte regiuni este determinată de caracteristicile acestora, ca zone rurale, expuse din punct de vedere social, precum şi de importanţa lor pentru proiectele de infrastructură, de dezvoltare socială, de mediu etc.

Valoarea totală a proiectului este de peste 1,4 miliarde de lei, respectiv 312.891.155 euro, din care 265.957.482 euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, iar 47.933.673 euro, cofinanţare naţională de la bugetul de stat.

Obiectivele urmărite prin proiect sunt asigurarea securităţii juridice şi transparenţa drepturilor reale referitoare la proprietăţile rurale din zonele ţintă (inclusiv proprietăţile statului), care vor fi înre­gistrate în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, gestionat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

„După cum ştiţi, sistemul cadastral constituie una dintre bazele de date spaţiale centrale ale oricărui stat. Prin crearea unui sistem cadastral sigur şi fiabil pentru înregistrarea proprietăţilor din zonele vizate de proiect, toate imobilele vor avea o referinţă spaţială unică pe harta cadastrală şi nu vor mai exista suprapuneri ale acestora. Practic, vom avea date cadastrale complete pentru aceste zone şi o imagine de ansamblu cu privire la drepturile de proprietate la nivel naţional. Totodată, tranzacţiile pe piaţa imobiliară vor deveni mai eficiente şi transpa­rente, vom stimula consolidarea terenurilor agricole, atragerea unor noi investiţii în infrastructură şi posibilitatea utilizării la scară mai largă şi mai eficientă a fondurilor europene în România. Astfel, prin finanţarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară din veniturile proprii ale ANCPI şi fonduri externe nerambursabile şi prin proiectul pentru care semnăm contractul de finanţare, se va asigura finalizarea înregistrării gratuite a tuturor imobilelor din România şi, astfel, vom duce la îndeplinire una dintre ţintele asumate prin programul de guvernare, şi anume creşterea procentului de proprietăţi cadastrate”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Un comentariu la „Începe cadastrarea gratuită din fonduri europene în 18 comune buzoiene”

  1. Banu la ban și păduche la păduche. Zonele sărace din dealurile subcarpatice sunt ocolite. Ne-au luat drepturile pentru zonele defavorizate și le-au dat tot la câmpie. Acum cadastrarea aici, în deal, se va face la Sfântul Așteaptă…

Comentariile sunt închise.