Maria Pal s-a născut la data de 16 noiembrie 1948 în comuna Boteşti din judeţul Neamţ, acesta fiind pseudonimul Mariei Cîrdei-Martinescu. Este licenţiată a Facultăţii de Istorie-Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este stabilită în municipiul Cluj-Napoca. Debutul absolut se înregistrează în „Ceahlăul – condeie nemţene”, nr. 105/22 iunie 1968.
A colaborat şi colaborează la foarte multe reviste literare, din care amintesc câteva: Apostrof, Ateneu, Bucovina literară, Contemporanul, Ideea Europeană, Convorbiri literare, Familia, Luceafărul, România literară, Tribuna şi Poesis. Editorial debutează în anul 1999 cu volumul de versuri „Nesomnul metaforei”. Au urmat volumele, toate de versuri: „Preludiu pentru tăceri” (2000, ediţie bilingvă româno-engleză), „Străpuns de negăsire” (2000), „Cuibul flăcărilor” (2000), „Tristeţi nimbate” (2001), „Între două bătăi de secundă” (2001), „Măsura cenuşii” (2002), „50 de poeme” (2002), „Ore de umbră” (2004), „Dincolo” (2005), Măşti de opal” (2006), „O carte răsfoită de vânt (2008), „Cu lumina în palme” (2009), „Cărări spre niciunde (2010), „Recviem” (2011), „Pasărea greier sau pseudonimul unui poet” (2012, ediţie bilingvă româno-franceză), „Cheia” (2013), „Noapte în oglinzi” (2015) şi „Încotro se grăbeşte cuvântul” (2017). Este prezentă în multe volume colective.
De asemenea a îngrijit ediţiile „Memoria exilului românesc” (2002, în colaborare cu Ion Cristofor) şi „Ion Caraion, Scrisori către Nicholas Catanoy” (2003). Datorită activităţii şi calităţii literare a volumelor sale devine membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj. Irina Petraş nota în prefaţa volumului „Cu lumina în palme” următoarele: „Versurile Mariei Pal, câteodată secondate de desenele autoarei, par să-şi ajungă. Cuprinderea lor între copertele unei cărţi e mai degrabă gestul ivit din dorinţa de ordine şi bună rânduială decât din cea de comunicare. Expresia de sine, monotonă şi de o cuminţenie ne-prăfuită, se consumă toată în pagină, între eu şi tu. Cititorul se poate recunoaşte în acest monolog cu două feţe, dar nu-şi poate reprima sentimentul intruziunii. Şi el, de altminteri, potenţator al lecturii”.
singur
nişte ochi lânoşi
se rostogolesc prin crăpăturile
de unde te pândesc sinucigaşii
mlaştini cu urme de fiare
cu fluturi dungaţi
plantezi trestii şi-asculţi vântul
unduindu-şi trupul de săbii
ţipătul singur
spânzură deasupra ta ca aura sfinţilor
sigilezi
grăbiţi
corbii ronţăie orizontul
o mare de capete
sub pătura unde scormone frica
sigilezi cerul
cu degetul înmuiat în cerneală
un furnicar
un galop în noaptea magică
puzderii de stele îţi sfâşie ochii
cu săgeţi argintii
acolo
pe pragul
dintre zbucium şi copilărie
te regăsesc întotdeauna
cu lumina în palme
aşteptându-mă
acolo
zăpada devine mai caldă
întunericul irizează
mâna nu simte îngheţul
când flutură-ndelung
a bun rămas
fără identitate
antenele ridicate de plopi
fac pământul să tremure
nesiguri
paşii tăi ciugulesc umbre
ca nişte păsări flămânde
le scutură de riduri
lângă tinerii copaci
lăsându-le fără identitate
cu blândeţe
le-aşază în singurătatea
pe care n-o împarţi cu nimeni
vor poposi
sub mâna ta
hârtia se îmbată cu cerneala
ce îşi aşteaptă noaptea
când stele văduvite de cer
îţi vor poposi în braţe