Selecţionata AJF Buzău, campioană naţională, a ratat calificarea la turneul final UEFA Regions’Cup, după ce a fost învinsă cu scorul de 1-4 de selecţionata regională a Slovaciei, în ultimul meci al grupei a 2-a preliminare găzduită de stadioanele din Crâng şi de la Rm. Sărat. Unicul gol al reprezentativei buzoiene a fost marcat de căpitanul Georgian Bălan, în minutul 74. În celălalt meci al grupei, reprezentanta Angliei a remizat cu cea a Irlandei, scor 1-1. Astfel, selecţionata Buzăului a încheiat faza intermediară pe locul 2, cu 4 puncte acumulate. După victoria obţinută împotriva AJF Buzău, West Slovacia s-a calificat la turneul final, care se va desfăşura anul viitor.
AJF Buzău: Guiu – Istrate (11 Ştefan), Ioniţă, Zaplaic, Vişteanu – Gavrilă, Bălan – Mihăescu, Paşa, Băcioiu (62 Voicu) – Babageanu (46 Butiseacă). Antrenor: Gabriel Ibriş
Clasament final
- West Slovacia (Slovacia) – 5 p.
- AJF Buzău (România) – 4 p.
- North Riding Football League (Anglia) – 3 p.
- Region 2 (Irlanda) – 2 p.