„Linişte, să se audă toate octavele!”. Asta au spus cei patru membrii au juriului X Factor când au ascultat piesa lui Minnie Riperton, „Loving You”, în interpretarea râmnicencei de 15 ani, Doiniţa Ioniţă. Reprezentaţia de excepţie a buzoiencei a fost apreciată la unison, experienţa ei de scenă de până acum fiind recunoscută de artiştii aflaţi pe scaunele juraţilor, Horia Brenciu, Ştefan Bănică, Delia şi Carla’s Dreams. Cei patru juraţi chiar au comparat-o pe buzoiancă cu Mariah Carey.
Va cânta la Săptămâna Modei din New York
Provocată de Ştefan Bănică, cel care a spus că este îmbrăcată precum Scufiţa Roşie, ceea ce înseamnă că a umblat mai mult prin lume, Doiniţa a enumerat evenimentele foarte importante din cariera ei de până acum şi pe cele pe care urmează să le bifeze. Doiniţa Ioniţă are deja un portofoliu stufos. În 2015 a câştigat cea de-a opta ediţie a show-ului „Next Star”, în 2017 a ajuns până în semifinala concursului
„Românii au Talent”, a fost singura româncă invitată să cânte în recital la Festivalul de Film de la Cannes şi în agenda ei figurează încă un eveniment de mare prestigiu: va cânta în deschidere la Săptămâna Modei din New York.
De asemenea, Doiniţa a fost întrebată de juraţi câte octave poate atinge vocea ei, având în vedere că momentul de interpretare a fost unul excepţional. „Duc patru octave, şi până la anul vreau să ajung la cinci”, a spus buzoianca. Ca o comparaţie, Mariah Carey poate să îşi întindă vocea pe cinci octave într-un minut, în timp ce un pian poate acoperi într-un minut şapte octave (64 de clape).
„Se vede că eşti făcută să cânţi”
„Eşti o voce fenomen”, „Eşti specială”, „Ai stârnit imaginaţia fiecărui membru al juriului şi abia aştept să te văd în bootcamp”, „Se vede că eşti făcută să cânţi”, au fost cele mai sincere complimente făcute de Horia, Delia, Ştefan şi Carla’s Dreams.
Pentru toate acestea, Doiniţa a primit pe rând patru de „DA” . Juraţii au mai spus că se întâmplă des ca la X Factor să apară voci uriaşe de nicăieri, dar Doiniţa Ioniţă a dovedit clar că este una dintre acele voci, care te lasă fără cuvinte pentru că simţi că dacă ai vorbi, ai face o mare greşeală.