Doi buzoieni care au primit finanţare Start-Up Nation vor să dezvolte o reţea de cafenele în Bucureşti

Doi tineri buzoieni şi prietenul lor din Braşov sunt pe cale să dezvolte în Bucureşti o reţea de cafenele după ce au luat fonduri prin programul Start-Up Nation. Este vorba despre buzoienii Dan Posea şi Mădălin Moroianu, alături de Alexandru Poştoacă, fondatorii cafe­nelei Teto. Start-up-ul Teto a luat naştere în luna aprilie, dar pentru că lucrările cu amenajarea locaţiei au durat mai mult, activitatea cafenelei va începe abia luna aceasta. Însă, tinerii au activat până acum pe piaţă prin intermediul unui bar mobil cu care au fost prezenţi la mai multe evenimente.

Potrivit zf.ro, cei trei antreprenori îşi propun să ajungă la opt locaţii în următorii doi ani şi la ­afa­ceri de 4 milioane euro până în 2023.

În timp ce Mădălin Moroianu are deja o cafenea personală deschisă în Buzău, celălalt buzoian, Dan Posea, a fondat în 2015, împreună cu Costin Fetic, proiectul ,,Promovez România”, care îşi propune să prezinte ţara prin fotografie, prin prezentarea gastronomiei specifice diferitelor regiuni, a tradiţiilor şi obiceiurilor locale.

„Un concept de speciality coffee, fresh food & drinks”

„Ideea (n.r., cafenelei Teto) mi-a venit anul trecut, în anul 2017, împreună cu cei doi parteneri ai mei, Alex şi Moro. Unul dintre ei avea deja validat ­modelul de business în Buzău şi ne-am hotărât să punem bazele unui concept în Bucureşti de speciality coffee, fresh food & drinks. Totul a durat zece luni, din punct de vedere birocratic. Pe 14 aprilie 2018 am avut primul eveniment, şi tot în aprilie am luat restul de 12 evenimente. (…) Cochetam cu ideea de a avea propriul meu business de la 18 ani. Însă lucrurile au început să se concretizeze de-abia anul trecut, după finalizarea studiilor, când focusul meu s-a îndreptat total spre zona de antreprenoriat. E greu să ai business şi să te ţii şi de facultate în acelaşi timp. De-asta am preferat să-mi termin cu bine studiile ca pe urmă să mă concentrez pe business”, a declarat Dan Posea pentru iqool.ro.