In memoriam Constantin R. Ene (1934 – 2018)

Radu CALCAN

Figura sufletească a unei persoane dispărute supravieţuieşte fiinţei sale fizice prin întipărirea lăsată contemporanilor celor mai apropiaţi: colegi, colaboratori, prieteni, consăteni, rude, discipoli.

Necruţătoarea vreme aşterne însă, încetul cu încetul, pulberea uitării peste această imagine, netezeşte reliefurile, odinioară pro­eminente şi umbreşte culorile care odinioară erau vii.

Este însă o datorie de pietate şi de recunoştintă a supravieţuitorilor ca să fi­xeze în forme durabile ­fi­gurile reprezentative ori caracteristice ale celor care ne-au părăsit, faţă de noi înşine şi faţă de generaţiile ce vor urma. Prin aceste rânduri aducem un omagiu binecuvântat celui care a fost învăţătorul, profesorul, directorul de şcoli, primarul şi inspectorul şcolar Constantin R. Ene.

Este foarte greu de cuprins în cuvinte un om deosebit, în special ca ­pe­dagog şi educator talentat, o certitudine a datoriei şi mai ales a spiritului, a spiritului care îmbrăţişează toate frumuseţile umane implacabile. Spiritul care nu s-a dat bătut niciodată. Spiritul care a înfruntat cu un surâs un pic ironic, un pic interogativ, însă sigur că a lui va fi victoria finală, tot ce era obtuz şi vremelnic. Pentru elevii săi, cât şi pentru cei care l-au cunoscut, a fost un model de urmat, atât profesional cât şi uman.

Constantin R. Ene s-a născut pe 10 iulie 1934, în comuna Cochirleanca, în casa lui Radu şi Mariea Ene, oameni harnici, buni gospodari şi cu o oarecare stare materială. Aceştia i-au sădit încă din copilărie spiritul muncii, al cinstei, al datoriei împlinite, al perseverenţei şi al respectului faţă de oameni şi ţară. După cursurile primare, absolvite în comuna natală, urmează cursurile gimnaziale şi medii la şcoala Pedagogică de băieţi din Buzău, unde a fost un  elev eminent, fiind declarat unul dintre şefii de promoţie, alături de alţi doi colegi, ai absolvenţilor acestei şcoli, din anul 1954.

După absolvirea Şcolii Pedagogice, a profesat un an şcolar (1954-1955) ca învăţător în comuna natală, devenind în acelaşi an student al Facultăţii de Filologie, din cadrul  Universităţii „Alexandru Ioan Cuza – Iaşi”, la secţia fără frecvenţă. Fiind încorporat în armată, în toamna aceluiaşi an, nu-şi poate susţine examenele la termenele stabilite, motiv pentru care îşi întrerupe studiile doi ani.

Exmatriculat din facultate de către comunişti

După satisfacerea serviciului militar, îşi reia studiile universitare, dar după promovarea anului I de studii, pentru că tatăl său, bun gospodar, a rupt cererea de înscriere în gospodăria colectivă, organele puterii comuniste de atu­nci nu i-au mai permis să-şi continue studiile universitare, solicitând conducerii Universităţii din Iaşi, exmatricularea sa din facultate, ceea ce s-a şi întâmplat. În anul 1958 s-a căsătorit cu colega sa de cancelarie, învăţătoarea Valeria M. Dobre, născută în localitatea Pleşcoi, unde la 1 septembrie 1960, s-au transferat şi s-au stabilit definitiv.

În 1962, după ce situaţia social-politică s-a mai normalizat, susţine din nou ­exa­men de admitere, la aceeaşi facultate din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi, luându-şi licenţa în anul 1968, devenind apoi titularul catedrei de limba română din comuna Berca, judeţul Buzău, unde a deţinut şi funcţia de director al acestei şcoli. Conducând cu multă competenţă şi dăruire această instituţie şcolară, profesorul Constantin R. Ene a avut o contribuţie remarcabilă la îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi educaţiei ce se desfăşurau aici. El s-a străduit să orienteze  activitatea didactică din şcoala pe care o conducea spre promovarea metodelor moderne de predare, spre întărirea spiritului ştiinţific şi practic, accentuarea caracterului formativ al învăţământului.

Inspector şcolar de limba română

Datorită acestor reali­zări a fost promovat inspector şcolar, în specialitatea sa, „Limba şi literatura română”. Ca inspector şcolar, în cadrul acestei instituţii a fost un adevărat profesor al profesorilor, dăruindu-le din experienţa sa, punându-şi amprenta pe calităţile profesionale ale celor aleşi să facă instrucţie şi educaţie. Re­venind la catedră, i s-a încredinţat conducerea Li­ceului din comuna Berca, funcţie deţinută până în anul 1992, când s-a pensionat. După pensionare, un scurt timp, a îndeplinit funcţia de primar al comunei Berca, judeţul Buzău.

Oriunde a funcţionat, şi-a făcut, cu multă răspundere şi pasiune, datoria. A fost o figură care a întrunit, în activitatea sa, două calităţi la fel de însemnate, calitatea profesorului şi cea de conducător şi îndrumător al procesului de învăţământ şi educaţie.

Fiecare dintre aceste calităţi îşi avea templul său, unde se împlineau: în unul era la catedră, în celălalt erau organizarea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru ridicarea nivelului calităţii învă­ţământului din şcoală. Atât într-una cât şi în cealaltă calitate, Constantin Ene, ştia să fie unul şi acelaşi, ridicându-le pe ambele, undeva, la ideea superioară a apostolului care a fost foarte însemnat şi foarte productiv.

Dacă îl vom privi ca profesor şi inspector, vom afla că s-a comportat colegial cu toţi directorii din şcoli, reuşind să menţină în armonie, în rândul colectivelor didactice, că a ţinut cumpăna dreaptă între dascăli şi elevi, că a activat intens şi cu toată căldura sufletească în perioada în care a deţinut aceste funcţii.

Omul Constantin Ene

În afara celor prezentate despre profesorul, directorul, inspectorul şcolar Constantin R. Ene, vreau să completăm profilul său, cu unele trăsături ale omului remarcabil care a fost el, care va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut şi-l vor pomeni cu multă dragoste. Vă spun ca a fost bun, inimos, şi drept şi niciodată nu s-a plâns nimănui de greutăţile care i-au ieşit în cale; nu le-a oferit celor de rea credinţă satisfacţia de a şti că nu era atât de fericit cum îşi închipuiau ei, sau atât de nefericit cum ar fi dorit ei. Nu şi-a dezamăgit şi nu şi-a părăsit prietenii de altădată, şi nici duşmanilor nu le-a devenit ostil, cum nedorind răul pentru sine, nu l-a dorit nici altora. S-a străduit ca viaţa lui şi a oamenilor să fie mai bună. A învins după ce a fost lovit, şi a luat-o de la capăt cu răbdare, gândind că orice drum, oricât ar fi de lung, începe cu primul pas, ca norii care în repetate rânduri au întunecat cerul speranţelor sale, nu trebuie să-l facă să uite că Soarele există, că şi pe Pământ, oricât de neagră este noaptea, se face dimineaţă.

Prin faptele şi activitatea sa, şi-a scris cu forţă biografia, încrustându-se adânc în memoria celor care l-au cunoscut. A trăit printre oameni, cu ei şi pentru ei, fiindcă a înţeles că în lumea asta puţine lucruri se pot face de unul singur. Şi-a iubit soţia, copiii, nepoţii şi strănepoţii, fiind  foarte fericit când ii vedea pe toţi în casa sa.

Prin dispariţia fizică, la 28 iulie 2018, o inimă caldă a încetat să mai bată, o făclie s-a stins, dar căldura şi lumina sa continuă să dea roade multă vreme în sufletele atâtor elevi ai distinsului dascăl căruia îi aducem un pios omagiu.

Amintirea sa va fi cu noi toţi, aici şi acolo, astăzi şi mâine, întotdeauna, pentru că amintirea oamenilor este mai tare ca zidurile cetăţilor, iar materia, chiar dacă se transformă, continuă să existe.

(Radu Calcan, a fost profesor al Colegiului Naţional B.P. Hasdeu, actualmente pensionar)