Două comune buzoiene, prioritare la finanţări nerambursabile pentru dezvoltare turistică

Două comune buzoiene au fost introduse în lista zonelor cu potenţial turistic ridicat care vor avea prio­ritate la obţinerea finan­ţării nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Iniţiativa apar­ţine Ministerul Turismului care, alături de Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, a promovat un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens. Zonele incluse, prin actul normativ adoptat în şedinţa de miercuri a Executivului, în lista unităţilor administrativ-teri­toriale cu resurse turistice mari sau foarte mari sunt Breaza (judeţul Buzău), Siriu (jude­ţul Buzău), Onceşti (judeţul Maramureş), Mitreni (judeţul Călăraşi), Turcineşti (judeţul Gorj), Hoghilag (judeţul Sibiu) şi Vîrşolţ (judeţul Sălaj).

Astfel, proiectele de infrastructură turistică vor fi promovate cu prioritate în cadrul programelor naţio­­nale, regionale şi judeţene de dezvoltare.

Potenţialul turistic al unei zone este determinat de existenţa resurselor ­tu­ristice, fie ele naturale sau antropice, şi este clasificat conform unei metodologii elaborate de Ministerul Turismului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Dacă Siriul nu mai are nevoie de vreo prezentare, Breaza este mai puţin cunoscută din punct de vedere turistic.

Şapte obiective de pe teritoriul comunei Breaza sunt clasificate în lista ­mo­numentelor istorice din judeţul Buzău ca monumente de interes local. Două dintre acestea sunt situri arheologice. Unul este situl de la Bădeni, aflat în zona „La Gorganele” de sub vârful Istriţa, cuprinde locuinţa rupestră de „La Piatra şoimului”, utilizată în secolele al XVIII-lea–al XX-lea, precum şi mai multe aşezări: una aparţinând culturii Monteoru (Epoca Bronzului, mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.), una aparţinând perioadei Halstatt (secolele al XII-lea–al V-lea î.e.n.), o aşezare geto-dacică din perioada Latène (secolul al IV-lea î.e.n.) şi una din perioada migraţiilor (secolul al IV-lea e.n.). Celălalt sit arheologic este cel de lângă satul Breaza, tot sub vârful Istriţa, aflat în punctul „Fântâna lui Carpen”, lângă releul de televiziune. El cuprinde o aşezare geto-dacică din perioada Latène, contemporană cu cea de la Bădeni, şi una medievală timpurie, aparţinând culturii Dridu (secolele al IX-lea–al XI-lea).

Restul de cinci obiective sunt cruci de piatră clasificate drept monumente memoriale sau funerare: unul se află în satul Breaza, între vii, „la Bătrânele”, din 1740, celelalte patru fiind în satul Greceanca: Crucea Manafului, datând din 1846, se află la 1 km sud de sat, în vreme ce alte cruci, datând respectiv din 1676, secolul al XVIII-lea, şi 1706, sunt aflate respectiv în curtea şcolii, în curtea de la numărul 107 şi în cea de la numărul 307.