Municipalitatea doreşte să pună în aplicare un proiect de dezvoltare urbană ce vizează valorificarea unui curs de apă care traversează oraşul prin tuburi, iar din el pornesc alte ramificaţii. Este vorba despre Iazul Morii, care se întinde pe o suprafaţă de 10 kilometri şi traversează oraşul nostru. Aflat la Buzău, în calitate de invitat, la lucrările şedinţei Comisiei de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Ionuţ Barbu, a menţionat că a avut mai multe discuţii cu primarul municipiului Constantin Toma şi cu deputatul PSD Dănuţ Păle vizavi de acest subiect.
,,Domnul primar cu domnul deputat Păle m-au contactat. Au venit la Bucureşti pentru a face un proiect pe fonduri europene în municipiul Buzău. Acest canal este la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, este în domeniul public al statului şi nu poate fi transferat către alte unităţi administrativ teritoriale. Totuşi am găsit decizia pe lege, prin care – având în vedere că şi primăria şi noi suntem instituţii publice şi funcţionăm pe Legea 500/2002, o să facem o folosinţă în comun, prin care domnul primar poate să depună proiect cu supravegherea specialiştilor pe parte de îmbunătăţiri funciare şi acest proiect să devină realizabil”, a declarat Ionuţ Barbu.
„Să asigure nivelul de apă necesar pentru fermieri”
Totodată, reprezentanţii ANIF cer ca scopul iniţial al iazului, cel de a asigura apa pentru irigaţii, să fie menţinut în aceiaşi parametri. ,,Singura condiţie va fi în acest parteneriat să asigure nivelul de exploatare şi nivelul de apă necesar pentru fermieri, pentru ca viitoarele culturi să nu aibă de suferit”, a mai explicat directorul ANIF. Reprezentanţii Primăriei speră ca până la finele anului viitor, lucrările să fie încheiate, iar zona să devină un punct de atracţie şi de relaxare pentru buzoieni. Iazul Morii este o mică minune în felul lui, apa curge prin cădere liberă de la Verneşti şi traversează oraşul Buzău. Acest curs de apă apare în hărţile vechi ale oraşului nostru şi este pomenit în anale încă de la 1525. Iazul Morii a fost şi încă mai este folosit pentru irigarea terenurilor de către grădinarii renumiţi ai Buzăului. Pe vremuri apa era folosită pentru acţionarea morilor, dar şi pentru udatul grădinilor şi nevoile măcelăriilor şi tăbăcăriilor din Buzău.
De-a lungul timpului, Iazul Morii a fost acoperit, el curgând acum prin subteran, în unele locuri nu mai este canal, iar apa este preluată de conducte. Staţiunea Legumicolă foloseşte apa din acest obiectiv pentru irigaţii, iar Primăria alimentează lacul din Parcul Tineretului. Reînvierea acestui obiectiv ar putea fi făcută pe de o parte pentru a transforma acest loc într-unul de promanedă şi relaxare pentru buzoieni. Pe de altă parte, ar urma să se efectueze lucrări pentru ca iazul să fie folosit pentru irigaţii şi inclusiv pentru spaţiile verzi din oraş. În acelaşi timp, pe malurile acestui iaz ar putea fi construite morişti din acea vreme, dar şi terase.
Foarte tare, numai că am mari îndoieli în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile pentru acest proiect. Dacă beneficiarul final nu este o firmă străină, puțin probabil să se aprobe! Și cum beneficiarul final ar fi cetățeanul buzoian …