DN 10 intră în reabilitare la Măgura, în regim de urgenţă

Responsabilii din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pare să fi înţeles situaţia gravă în care se află drumul naţional 10, cale rutieră importantă între Muntenia şi Ardeal, grav afectat de calamităţile din primăvara acestui an. Cel puţin un tronson, res­pectiv cel din zona Măgura unde jumătate de şosea a luat-o la vale iar cealaltă poate oricând să devină impracticabilă, va intra în consolidare la începutul lunii viitoare. Cel puţin aşa a promis Florin Dascălu, director în CNAIR, ieri, la Prefectură, cu ocazia ultimei şedinţe tehnice  legată de podul meta­lic de la Mărăcineni, redeschis circulaţiei după refacerea căii de rulare.

„La DN 10 vor începe lucrările săptămâna viitoare în proceduri de urgenţă pentru că avem semnate toate documentele, procese verbale de calamităţi şi trebuie intervenit imediat”, a spus Florin Dascălu.

Drumul Naţional 10 Buzău – Braşov este serios afectat în judeţul nostru de alunecările de teren provocate de topirea zăpezii şi de ploile abundente din primăvară. Pe raza judeţului Buzău, şoseaua este afectată de alunecări de teren în 25 de puncte în care drumul este surpat. Cele mai mari probleme sunt la Măgura, unde drumul s-a pră­buşit, pe sensul spre Braşov, dar şi la Siriu, la viaductul Giurca, unde sunt impuse deja restricţii de circulaţie.

Celelalte puncte vulnerabile au fost identificate în zona localităţilor Vipereşti, Măgura şi Siriu.

În total, şoseaua este ruptă pe o distanţă de circa 1, 7 kilometri. Specialiştii apreciază că ar fi nevoie de 41 de milioane de lei pentru reparaţii.

La Măgura, alunecarea de teren a avansat atât de mult încât diferenţa de nivel a depăşit doi metri, iar asfaltul pe care se circulă încă este susţinut de un strat de balast care se poate destabiliza oricând. Zona res­pectivă a fost inspectată, la începutul acestei luni şi de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ovidiu Marcel Sîrbu, directorul Direcţiei de Mentenanţă Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Florea Dascălu şi directorul general adjunct al Direcţiei Generale Exploatare Infrastructură Rutieră din CNAIR Cristian Andrei, la solicitarea prefectului Carmen Ichim.

Un comentariu la „DN 10 intră în reabilitare la Măgura, în regim de urgenţă”

Comentariile sunt închise.