Metalul nu are timp să sărbătorească prea mult victoria de la Piatra Neamț, de sâmbătă, din prima etapă a campionatului. Singura echipă buzoiană rămasă în competiție va juca în această după-amiază, marți, 28 august, de la ora 17,30 cu CSM Focșani, pe Stadionul „Milcovul“, într-un meci contând pentru turul 3 al Cupei României.
Partida se dispută într-o singură manșă, în sistem eliminatoriu și, potrivit regulamentului, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, vor urma prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare. Metalul a depășit în turul anterior, în care și-a făcut intrarea în competiție, pe CSM Rm. Sărat, scor 3-1, în timp ce CSM Focșani a trecut de două tururi, 7-1 cu Sportul Ciorăști și 3-0 cu KSE Tg. Secuiesc. Echipa calificată va evolua în faza a 4-a a competiției, programată pe 11-12 septembrie.
Cupa României, faza a 3-a:
- astăzi, 28 august, ora 17,30:
CSM Focșani – Metalul Buzău
Progresul Spartac – CS Afumați
Sporting Roșiori – Turris Tr. Măgurele
CSM Slatina – ACSO Filiași
Flacăra Moreni – Cetate Râșnov
AFC Hărman – Csikszereda Miercurea Ciuc
Minaur Baia Mare – Fotbal Comuna Recea
Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj
Industria Galda – Metalurgistul Cugir
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – CSM Lugoj
- mâine, 29 august, ora 17,30:
Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava
Viitorul Liteni – Știința Miroslava
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – Aerostar Bacău
Axiopolis Cernavodă – ASSSC Farul Constanța
ACSM Oltenița – Unirea Slobozia
AFCM Alexandria – Rapid București
CS Tunari – Petrolul Ploiești
CSM Școlar Reșița – ACS Energeticianul
CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS șoimii Lipova
Sporting Liești – Suporter Club Oțelul Galați
ACS Unu Fotbal Club Gloria – Universitatea Cluj