A băut de Sf. Maria până nu a mai știut de el și că nu are nici permis de conducere. Un tânăr din Puiești a pus în alertă Poliția din Rm. Sărat după ce nu a oprit la semnalele oamenilor legii. S-a întâmplat în dimineaţa zilei de 16 august, în jurul orei 07.00. Modul în care se deplasa mașina condusă de buzoianul, de 32 de ani, a trezit suspiciunile polițiștilor care i-au făcut semn să tragă pe dreapta. Șoferul nu a făcut-o și a apăsat pedala de accelerație, continuându-și drumul spre Puiești. După aproape doi kilometri, pe DJ 202, a acroșat lateral un alt autoturism și așa a putut fi prins de polițiști.
Din verificările efectuate în bazele de date s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere. Acesta se afla și în stare de ebrietate, iar la solicitarea poliţiştilor a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi prelevarea de mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ca urmare, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, respectiv „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În cauză a fost întocmit dosar penal şi cercetările continuă.