La începutul lunii iulie, Poliţia era solicitată să intervină pentru găsirea unui pacient fugit din Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca. Era al doilea apel de acest fel în nici patru luni de zile, când un pacient fugea din unitatea spitalicească fără ca cineva să-l oprească.
Pe 5 iulie, un pacient în vârstă de 44 de ani a reuşit să iasă din Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca fără să poată fi observat de agenţii de pază şi de personalul de supraveghere. Poliţia a fost solicitată în jurul orei 18,00 să intervină şi imediat s-au organizat filtre în zonele unde se bănuia că ar fi bolnavul. După două ore, în jurul orei 20,00 acesta a fost depistat de poliţiştii Secţiei 11 Pârscov şi condus la unitatea medicală pentru reinternare. Bolnavul locuieşte în zonă, la Brăeşti, şi, se îndrepta spre casă. A fost găsit însă destul de departe de spital, semn că a ajuns acolo cu un autovehicul. Pacientul era inclus în programul de ergoterapie şi se afla la magazia de alimente când a profitat de neatenţia supraveghetorului şi a sărit gardul spitalului.
Era pentru a doua oară în nici patru luni când un pacient al spitalului fuge din unitatea medicală. În seara zilei de 23 martie, doi pacienţi au reuşit să evadeze, fiind găsiţi, după două ore de căutări, în apropierea spitalului, pe malul pârâului Slănic. Pacienţii au sărit gardul spitalului şi aşa au reuşit să fugă. S-a întâmplat în timp ce duceau gunoiul, potrivit managerului Spitalului de Psihiatrie Săpoca, dr. Viorica Mihalaşcu. Cei doi împingeau tomberonul când, la un moment dat, deşi erau însoţiţi de instructorul supraveghetor, au sărit gardul şi duşi au fost. Cei doi aveau planul de fugă bine pus la punct, dovadă că au plecat în direcţii diferite, însă nu au luat în calcul faptul că era strat de zăpadă. Au lăsat urme şi au putut fi găsiţi foarte repede de oamenii legii.
Toţi cei trei pacienţi erau internaţi în baza prevederilor Codului Penal şi în ambele cazuri dispariţia a fost sesizată imediat conducerii spitalului şi Poliţiei.
Şi nu sunt singurele cazuri
În noiembrie 2016, un bărbat, care ispăşea o măsură privativă de libertate după ce şi-a omorât mama, a reuşit să fugă din secţia de la Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca dar, după câteva zile, a fost găsit mort într-o pădure din localitatea Mierea, la câţiva kilometri de secţia Ojasca a Spitalului de Psihiatrie Săpoca. Bărbatul a murit din cauza frigului. Acesta, în vârstă de 53 de ani, era internat în secţia Ojasca a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca din anul 2008, după ce şi-a omorât mama.
Câteva luni mai târziu, un alt pacient a încercat să-şi taie gâtul cu un cutter folosit în activităţile de ergoterapie. Incidentul grav a scos la iveală atunci o situaţie extrem de îngrijorătoare. La secţia Spitalului de Neurospsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca numărul supraveghetorilor era foarte mic la nivelul anului 2017. Potrivit conducerii, doar opt supraveghetori aveau grijă de 120 de pacienţi, însă doar patru erau pe tură. Mai grav este însă că, în zilele de week-end, un singur supraveghetor avea în grijă de 60 de pacienţi. Surse din cadrul secţiei din Ojasca afirmă că în această situaţie s-a ajuns din cauza fostei conduceri a spitalului, care a decis să sisteze plata orelor suplimentare pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Mai mult, supraveghetorii trebuie să se apere cu mâinile goale în caz că sunt atacaţi de către pacienţi, pentru că nu le este permis să poarte bastoane sau alte mijloace de autoapărare. De altfel, din cauza lipsei de personal, numeroşi pacienţi de la secţia Ojasca au ajuns la urgenţele Spitalului Judeţean Buzău, după ce s-au lovit între ei sau, pur şi simplu, se automutilează.
Actuala conducere a Spitalului Săpoca şi-a propus să ia măsuri suplimentare de securitate şi supraveghere a pacienţilor, însă cele două cazuri petrecute la un interval destul de scurt unul de celălalt dovedesc că lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Culmea, verificările efectuate de compartimentul specializat al Poliţiei buzoiene nu au scos la iveală disfuncţionalităţi. Teoretic, spitalul îndeplineşte condiţiile impuse de lege şi, în unele situaţii, măsurile sunt suplimentate. Cu toate acestea, pacienţii reuşesc să scape cu destul de multă uşurinţă din spital.
De ce? Lăsând deoparte faptul că unii pacienţi sunt diagnosticaţi cu afecţiuni psihice, inventivitatea acestora este deosebită şi nu trebuie subestimaţi, mulţi dintre cei diagnosticaţi cu o problemă de sănătate mintală dând dovadă de o inteligenţă peste medie.