Momente emoţionante pentru zeci de pompieri şi jandarmi

Momente emoţionante în această săptămână pentru 46 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău şi pentru peste 30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.

Marţi, la sediul ISU Buzău şi în cadrul celor trei subunităţi din zona de competenţă, au avut loc ceremonii festive de avansare în grad. Astfel, 46 de cadre din rândul pompierilor buzoieni au fost înaintaţi în următorul grad la termen.

De asemenea, Jandarmeria Buzău a fost, miercuri, în sărbătoare: „Ziua de 1 august reprezintă pentru cadrele militare o zi de împlinire şi de bucurie în acelaşi timp, deoarece, alături de Ziua Armei şi de celelalte sărbători din cursul anului, este ziua în care, după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi parcurgerea stagiului în grad, jandarmii sunt avansaţi în gradul următor“.

22 de jandarmi, dintre care cinci ofiţeri şi 17 subofiţeri, care în cursul acestui an au împlinit stagiul minim în grad şi au îndeplinit celelalte condiţii prevăzute de regulamentele militare au fost avansaţi, ieri, oficial în gradul militar următor, la ceremonie fiind invitat şi prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim.

De asemenea, tot miercuri, în cadrul aceleiaşi festivităţi, la sediul instituţiei au depus jurământul şi au primit insigna Inspectoratului atât cei opt absolvenţi ai şcolilor de Subofiţeri Drăgăşani şi Fălticeni, care au ales la repartizare să îşi desfăşoare activitatea în cadrul unităţii de la Buzău, cât şi cei doi jandarmi care au promovat concursurile organizate pentru încadrare directă pe funcţii de ofiţer specialist Tehnologia Informaţiei şi subofiţer administrativ financiar. În următoarea perioadă, ei vor fi cuprinşi într- un program de tutelă, pe timpul căruia vor cunoaşte misiunile şi activităţile specifice pe care le vor desfăşura. Tinerii ofiţeri şi subofiţeri au primit, la început de drum, urări de succes în carieră din partea comenzii instituţiei şi a colegilor.