Cum a devenit Buzăul raiul hoților voiajori

Buzăul pare să fi devenit raiul hoților voiajori. Indivizi fără căpătâi se aciuează în zona noastră și, fie că își găsesc de lucru, fie că sunt doar în tranzit, încep să dea tot mai mult de lucru oamenilor legii.

Vineri noapte, spre exemplu, agenți ai Secției 3 poliție rurală Berca au depistat un autoturism aflat în trafic pe raza localității Vernești, despre care existau indicii că ar fi fost sustras cu doar câteva minute în urmă.

„Polițiștii au procedat la urmărirea autovehiculului în cauză pe o distanță de aproximativ 5 km și, după oprirea acestuia, la volan a fost depistat un bărbat în vârstă de 28 ani, din Sulina, care prezenta halenă alcoolică.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în jurul orei 23,45, profitând și de neglijența persoanei vătămate, care a lăsat autovehiculul neasigurat, deschis și cu cheile în contact, cel în cauză ar fi sustras autoturismul BMW din localitatea Vernești, unde se afla parcat pe marginea drumului județean 100H.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că bărbatul se afla sub influența alcoolului, fiind înregistrată o concentrație alcoolică de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Prejudiciul evaluat de proprietar la aproximativ 5.000 de euro a fost recuperat și predat persoanei vătămate, un bărbat de 31 de ani, din Vernești.

Față de bănuit, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de <furt în scop de folosință>“, potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău.

Cazul vine la o săptămână de când un alt individ, cu antecedente, a fost prins la volanul unei mașinii fără numere de înmatriculare și, bineînțeles, fără asigurare valabilă, conducătorul auto neavând nici permis de conducere.

La câteva zile, oamenii legii au stabilit că individul, de 27 de ani, din Zalău, lăsat fără mașină, a dat o spargere împreună cu iubitul său, în vârstă de 18 ani, la biserica unei mănăstiri de pe marginea E85, de la Podgoria, cel mai probabil pentru a face rost de bani pentru a ajunge în Moldova de unde este originar partenerul său.

Cei doi au ajuns în arest pentru 24 de ore.

În urma cercetărilor s-a stabilit că cei doi sunt autorii unui furt din biserica mănăstirii Podul Bulgarului. Este vorba despre banii strânși din vânzarea lumânărilor, nu mai mult de 200 lei. Furtul a fost însă surprins de camerele de supraveghere ale bisericii. Așa au putut fi identificați după ce slujitorii bisericii și-au amintit că le dăduseră de pomană mâncare celor doi indivizi.Totul s-a întâmplat miercuri. În numai câteva ore, indivizii au fost prinși și trimiși în arest.

„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în după amiaza zilei de miercuri 18 iulie a.c., unul din cei doi bănuiți ar fi pătruns prin escaladare în incinta unui lăcaș de cult, situat în afara localității Podgoria, ocazie cu care ar fi sustras o sumă de bani provenită din comercializarea obiectelor de cult. În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, cei doi bărbați au fost depistați la scurt timp, totodată fiind recuperat și aproximativ 50 % din prejudiciul creat. Față de persoanele în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, potrivit comunica­tului IPJ Buzău.