Că se fură orice, știam, dar să pleci din benzinărie cu toate umbrelele …. La data de 18 iulie, în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii din cadrul Secţiei 13 de poliţie rurală Smeeni, au fost identificaţi doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, ambii din judeţul Giurgiu, bănuiţi de furturi din societăţi comerciale.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieşit faptul că în noaptea de 7 spre 8 mai, cei doi bănuiţi ar fi distras atenţia personalului de serviciu, de la două societăţi comerciale de distribuţie a carburanţilor, situate în localităţile Căldăruşanca şi Oreavu, după care ar fi sustras umbrelele, patru la număr, de pe terasele benzinăriilor, folosindu-se de o autoutilitară. Paguba a fost estimată la 11.500 de lei.
În urma probatoriului administrat de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, faţă de bărbatul de 43 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale şi recuperarea prejudiciului.