Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Ion Minulescu

Este un important reprezentant al simbolismului românesc, ca poet şi prozator, ce s-a născut la data de 6 ianuarie 1881 la Bucureşti. În anul 1899 îşi ia diploma de bacalaureat la un pension particular, după care pleacă la Paris pentru a urma studii de drept. Atmosfera pariziană nu îi este fastă tânărului aspirant în Drept, pentru că poeţii francezi îi schimbă total dorinţele sale de studiu. La scurt timp se întoarce în ţară dedicându-se poeziei şi prozei.

Debutase înainte de experienţa franceză, în revista „Povestea vorbei“, cu câteva producţii lirice. Tot acum, ca urmare a bunelor relaţii de prietenie cu Dimitrie Anghel, realizează împreună traduceri din poeţi importanţi europeni pe care le publică în „Sămănătorul”. În anul 1914 se căsătoreşte cu poeta simbolistă Claudia Millian, autoare şi a unor piese de teatru. Publică primul volum de versuri în anul 1908, sub titlul „Romanţe pentru mai târziu”. Au urmat „De vorbă cu mine însumi” (1913), „Spovedanii” (1927), „Strofe pentru toată lumea” (1930), „Nu sunt ce par a fi” (1936) şi „Versuri” (1939). În afară de aceste volume de versuri, a mai publicat zece volume de proză şi de dramaturgie; unul dintre volumele de proză se intitulează „Corigent la limba română”, apărut în anul 1929, volum cu tente autobiografice în care autorul „romanţelor pentru mai târziu” recunoaşte că a fost un rebel şi că nu întotdeauna a fost prieten cu şcoala, mai precis cu limba maternă, în primii ani de studii.

Activitatea profesională şi-a desfăşurat-o în presa literară în calitate de cronicar literar şi dramatic. Spre sfârşitul vieţii, când moare 11 aprilie 1944, în urma unui atac cardiac, a activat în Ministerul de Culte şi Arte ca director general al artelor. Este înmormântat în cimitirul Bellu. Marii critici ai epocii, dar şi cei contemporani sunt împărţiţi în ceea ce priveşte producţia poetică a lui Ion Minulescu. A fost considerat, de către unii, un poet minor. Şi totuşi versurile sale rezistă şi astăzi.

Poet al iubirii totale, ideale, dar şi al marilor dezamăgiri, constatăm că multe dintre poezii au fost puse pe note şi au avut interpretări de succes în muzica uşoară, cele mai cunoscute fiind „Romanţă fără ecou” (Iubire bibelou de porţelan), „Romanţa inimii” (Inimă-ciutură spartă) şi „Romanţă policromă”. Pentru cei care l-au cunoscut mai puţin din scrierile sale, voi cita un fragment din poemul autobiografic „Nu sunt ce par a fi”: „Nu sunt ce par a fi -/ Nu sunt/ Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…/ Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,/ Sau prea curând,/ Sau poate prea târziu…/ M-am resemnat, ca orice bun creştin,/ Şi n-am rămas… Decât cel care sunt!…”