Beganu, 9 ani și opt luni închisoare, Buleandră, 5 ani și 6 luni, cu executare, în dosarul retrocedării de pădure de la Gura Teghii

Sentințe grele pentru inculpații din dosarul retrocedării de pădure de la Gura Teghii. Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat astăzi în cauză. Astfel, fostul prefect Paul Beganu a fost condamnat la 9 ani și 8 luni închisoare cu executare, iar ex-prefectul Maria Buleandră a primit o pedeapsă, tot cu executare, de 5 ani și 6 luni.

De asemenea, afaceristul Gheorghe Ceteraș a primi o sentință de 10 ani și 8 luni închisoare, fostul șef ITRSV Focșani Alexandru Lefter a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare, avocatul Vasile Mihail Cosmin a primit de asemenea o pedeapsă de 5 ani închisoare, Ion Irimia, angajat la Direcția Silvică Buzău – 5 ani și 6 luni închisoare cu executare, fostul judecător de la Pătârlagele Neculae Toader a fost condamnat la 6 ani și 6 luni închisoare, juristul din Prefectură Ștefan Feraru, 3 ani și 2 luni închisoare, fostul secretar al comunei Gura Teghii Liliana Panaete, 4 ani cu executare, Anton Constantin zis „Toni Bocioacă” – 3 ani închisoare cu executare, Eduard Gabriel Moiseanu, 4 ani cu executare, iar Gheorghe Petre Vlad Poenaru, 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea următoarelor sume: – de la inculpatul Ceteraş Gheorghe 2.288.000 euro şi 10.000 lei – de la inculpatul Beganu Paul 1.000.000. euro – de la inculpatul Lefter Alexandru 15.000 euro; – de la inculpatul Irimia Ion 1.000.000 euro; – de la inculpatul Toader Neculae 250.000 euro; – de la inculpatul Feraru Ştefan 23.000 euro şi 10.000 lei – de la inculpatul Constantin Anton 45.000 euro – de la inculpatul Moiseanu Eduard Gabriel 1.670.240 lei În baza art. 25 alin.3 C.pr.pen. dispune desfiinţarea totală a înscrisului reprezentat de adresa nr.789 conex 470 /2011 a Instituţiei Prefectului judeţului Buzău; a înscrisului reprezentat de adresa nr.277/19.01.2011 a Primariei comunei Gura Teghii, jud. Buzău şi a înscrisului reprezentat de adresa înregistrată la Instituţia Prefectului judeţului Buzău sub nr.470/13.01.2011. În baza art.397 C. pr. pen. rap. la art.19, 20, 21 şi 25 alin.1 C. pr. pen coroborat cu art.1349,1357,1359 si 1381 Cod civil admite in parte acţiunea civilă precizată formulată de către partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice si dispune obligarea inculpaţilor Ceteraş Gheorghe, Beganu Paul, Toader Neculae, Feraru Ştefan, Buleandră Maria, Panaete Liliana şi a părţii responsabile civilmente SC Forestiera Ardeleana SRL cu sediul in Mun. Bucureşti str. Drumul Taberei nr.93 bl.R3 sc.A, et.6, ap.27, sector 6 în solidar la plata unei sume de 21.740.241 euro în echivalent lei la cursul Băncii Naţionale a României la data executării, în favoarea acestei părţi civile. În baza art.397 C. pr. pen. rap. la art.19, 20, 21 şi 25 alin.1 C. pr. pen coroborat cu art.1349, 1357, 1359 şi 1381 Cod civil admite în parte acţiunea civilă precizată formulată de către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, şi dispune obligarea inculpatilor Beganu Paul, Toader Neculae, Feraru Ştefan, Buleandră Maria, Panaete Liliana şi a părţii responsabile civilmente SC Forestiera Ardeleana SRL în solidar la plata unei sume de 5.052.202 lei în favoarea acestei părţi civile. În baza art.397 C. pr. pen. rap. la art.19, 20, 21 şi 25 alin.1 C. pr. pen coroborat cu art.1349, 1357, 1359 şi 1381 Cod civil respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de către părţile civile Erbiceanu Constantin Laurenţiu şi Bercu Voica Monica. În baza art.404 alin.4 lit. i) C. pr. pen respinge cererea formulată de către Banca Comercială Română SA privind închiderea contului de depozit nr.2532.A11.0.3136195.0096.ROL.25 aparţinând inculpatului Irimia Ion la instituţia bancară respectivă şi asupra căreia s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înfiinţarea popririi prin Ordonanţa nr.3/P/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 18.12.2014, respectiv privind acordul transferului sumei de bani indisponibilizate în alte conturi curente.

Decizia nu este definitivă

Fostul prefect Paul Beganu a fost trimis în judecată în urmă cu trei ani pentru fapte de corupţie, în legătură cu retrocedarea unei mari suprafeţe de teren din zona Gura Teghii. Fostul prefect de Buzău Paul Beganu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii noiembrie 2014, fiind acuzat de luare de mită pentru urgentarea retrocedării, ilegale, a unei suprafeţe de pădure, de la Gura Teghii, iar în primăvara anului următor a fost pus sub control judiciar, măsuri similare fiind luate în cazul omului de afaceri Gheorghe Ceteraş, al lui Alexandru Lefter, fost şef al ITRSV Focşani şi al avocatului Cosmin Vasile. La jumătatea lunii aprilie 2015, fostul prefect de Buzău Paul Beganu, dar şi prefectul din acel moment, Maria Buleandră, au fost trimişi în judecată, alături de alte zece persoane, de către procurorii DNA, în dosarul retrocedării a peste 5.000 de hectare de pădure din judeţul Buzău. Astfel, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Gheorghe Ceteraş, omul de afaceri căruia i-a fost retrocedată pădurea de la Gura Teghii, pentru constituire, a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi dare de mită, şi pe fostul prefect de Buzău din perioada 2009-2012, Paul Beganu, pentru abuz în serviciu, luare de mită, instigare la fals intelectual, spălare de bani, fals intelectual, instigare la dare de mită. De asemenea, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, Alexandru Lefter, inspector şef al Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Focşani la data faptei, pentru luare de mită, iar sub control judiciar au fost deferiţi justiţiei Mihail-Cosmin Vasile, avocat în Baroul Buzău, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva la data faptelor, pentru trafic de influenţă, Neculae Toader, judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele la data faptelor (anterior preşedinte al acestei instanţe), pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii DNA i-au mai deferit justiţiei, în stare de libertate, pe Ştefan Feraru, consilier juridic în cadrul Prefecturii Buzău la data faptelor, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, pe Maria Buleandră, la data comiterii faptei şef al Serviciului Controlul Legalităţii, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei şi Relaţii cu Autorităţile Locale, pentru instigare la infracţiunea continuată de abuz în serviciu, pe Liliana Panaete, secretar al comunei Gura Teghii, pentru fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă continuată, pe Anton Constantin, administrator al unei societăţi comerciale, pentru spălare de bani, pe Eduard Gabriel Moiseanu, inginer silvic angajat la Ocolul Silvic Siriu SRL, acuzat de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale şi constituire a unui grup infracţional organizat. O altă persoană trimisă în judecată este Gheorghe Poenaru, administrator al SC Forestiera Ardeleana SRL la data faptelor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vezi AICI sentinta

2 comentarii la „Beganu, 9 ani și opt luni închisoare, Buleandră, 5 ani și 6 luni, cu executare, în dosarul retrocedării de pădure de la Gura Teghii”

Comentariile sunt închise.