După un campionat pe care l-a câştigat la pas, pentru SCM Gloria urmează marea provocare a sezonului. Campioana Buzăului va susţine sâmbătă, de la ora 18,00, pe terenul campioanei judeţului Tulcea, Pescăruşul Sarichioi, prima manşă a barajului pentru promovarea în Liga a 3-a.
Considerată drept favorită prin prisma lotului superior pe care antrenorii George Timiş şi Vasile Tudose îl au la dispoziţie, comparativ cu cel al adversarei, SCM Gloria vrea să obţină un rezultat care să-i dea prima şansă în returul de peste o săptămână, de la Buzău. Promovarea Gloriei ar aduce oraşului Buzău cea de-a doua echipă în fotbalul divizionar din România, după Metalul, iar judeţul ar completa un trio pentru viitorul sezon al Ligii a 3-a, din care va mai face parte CSM Rm. Sărat.
Câştigătoarea a Ligii a 4-a din Tulcea, Pescăruşul Sarichioi, se află pentru a doua oară consecutiv în postura de a susţine barajul pentru Liga a 3-a, după încercarea nereuşită din vara trecută, în faţa Farului Constanţa. „O echipă imprevizibilă şi incomodă, cu jucători cu experienţă, dar eu cred că le-am descifrat jocul şi cam ştim pe unde au punctele slabe”, a punctat antrenorul coordonator al secţiei de fotbal de la SCM Gloria, George Timiş.
Gloria are şi galerie la Sarichioi!
50 de suporteri va avea alături SCM Gloria în tribunele arenei din Sarichioi. Aceştia au răspuns invitaţiei lansată de clubul din Crâng, care asigură transportul gratuit la meciul de sâmbătă. Plecarea spre Tulcea este stabilită pentru sâmbătă, de la ora 12,30, din faţa Stadionului „Gloria”, intrare vestiare jucători.
De anul acesta, împărţire pe regiuni
Campioanele celor 41 de judeţe plus cea a municipiului Bucureşti se duelează în 21 de meciuri tur-retur în barajul pentru Liga a 3-a, câştigătoarele urmând să evolueze, din toamnă, în cel de-al treilea eşalon. Marea noutate de la barajul din acest an este împărţirea celor 42 de echipe în şapte regiuni geografice, fiecare cu câte şase echipe.
Buzăul face parte din Regiunea a 7-a, alături de judeţele Constanţa, Vrancea, Tulcea, Galaţi şi Brăila. Sâmbăta trecută s-a jucat manşa tur a meciului dintre Sportul Ciorăşti (Vrancea) şi CS Medgidia (Constanţa), scor 2-2, mâine fiind programată manşa retur. Tot mâine se mai joacă, în afara meciului de la Sarichioi, şi prima manşă a disputei dintre campioanele Galaţiului şi Brăilei, Universitatea Dunărea de Jos şi, respectiv, CS Făurei.