Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Gheorghe Onea

Gheorghe Onea este un poet buzoian din generaţia trecută prin multe filtre de adăpare la valorile perene ce s-au armonizat cu matca văii Buzăului. Din acest izvor nesecat de frumuseţi au dat literaturii române pagini nemuritoare Vasile Voiculescu, Ion Caraion şi mai proaspăt veniţii, ca vârstă vorbind, Nicolae Tăutu, Nicolae Gâlmeanu, George Lixandru, Gheorghe Postelnicu, Gheorghe Onea ş.a. Acesta s-a născut pe data de 24 noiembrie 1956, în comuna Cislău, judeţul Buzău. Este absolvent al Liceului de cultură generală din Pătârlagele (azi – Liceul Teoretic „Radu Vlădescu”) promoţia 1975. A urmat cursuri de biblioteconomie şi Facultatea de Limba şi Literatura Română. A frecventat cenaclurile literare „Al. Odobescu” – Nehoiu, „Astra” – Braşov, „Opinia”, „Viaţa Buzăului” şi „Vasile Voiculescu” din Buzău. Debutul său literar are loc în revista „Albina”, ulterior a colaborat la majoritatea publicaţiilor buzoiene şi în mai multe reviste naţionale. Anul de cotitură în evoluţia sa poetică îl reprezintă anul 1992, când obţine Premiul II la Concursul Naţional de Poezie „Panait Cerna” de la Tulcea. Anul 2003 reprezintă anul de debut editorial când publică volumul „Mesteacănul din suflet” (Editura „Şi” – Buzău). De atunci şi până în acest an, deşi mulţi critici i-au prevăzut un drum ascendent în poezie, Gheorghe Onea nu a mai publicat mai nimic. La începutul acestui an a reapărut în forţă la cenaclul literar „V. Voiculescu” – Buzău, încântându-ne cu producţiile sale lirice. Încurajat de propriile rezultate, a încredinţat tiparului un al doilea volum de versuri, „Anotimpul iubirii”, apărut la Editura Editgraph la începutul verii lui 2018. Zgârcenia lui Gheorghe Onea, în comparaţie cu diluviile unor autori/autoare care n-au altă treabă decât aceea de a năclăi hârtia cu producţii insalubre însoţite de un tupeu fantastic, pare venită dintr-o ficţiune neromânească. George Băiculescu, un scriitor şi un mare animator cultural de pe aceeaşi Vale a Buzăului, scria despre Gheorghe Onea şi volumul său de debut: „Poet şi ziarist, Gheorghe Onea coboară de pe meleagurile Cislăului din Curbura buzoiană a Carpaţilor de sub umbra pădurilor de mesteceni, de stejar şi de vis. El trăieşte aproape de cer şi de stele, în lumina aspră, dar şi mirifică, a pădurenilor; respiră în fiecare dimineaţă aerul tare, ozonat al înălţimilor; miresmele de iarbă crudă şi de ferigă sălbatecă”. Lucian Mănăi­lescu, prefaţatorul acestui ultim volum, notează: „Actualul volum păstrează, desigur, ecourile orizonturilor lirice de cândva, la care se adaugă limpeziri ale izvoarelor din adâncuri, al căror murmur stârneşte îngerul poeziei”. Din acest ultim volum publicat, sperăm să nu fie ultimul!, vă oferim un grupaj liric.

Tăceri din ochi căprui

Să fii bolnav de fericirea clipei,

să înserezi şi stelele să doară,

şi viscolit, sub streaşina aripei,

să-ţi faci din zbor ispită şi povară.

Să ţi se pară clipele vecie,

să înfloreşti lumina din gutui,

trăind un dram  de sfântă nebunie

printre tăcerile cu ochi căprui.

Să ningă, cu mesteceni, înserarea

şi paşii să se piardă-n depărtare,

cum piere norul dincolo de zare,

cum piere marea-n ocnele de sare.

Lumina florii de cireş

În fiecare zi ceasornicul îşi mută bătăile în carnea mea şi-mi fuge după linişte trupul.

Dar tot mai des,

spre tine rătăcind,

eu însumi

umbra

mi-o reneg

şi tot aştept

tăcerea să-mi picteze ochii

lumina florii de cireş…

Şi totuşi

Cum să încep această scrisoare?

Cum să te strig cu un singur cuvânt

când visul mă ceartă,

când timpul mă doare,

şi totuşi, tu eşti

şi totuşi, eu sunt!

Sunt…

Condamnat la viaţă, ştiu

şi… recunosc,

că doar din vina mea,

în inimă-ţi mai înfloresc magnolii.

Dar de n-ar fi tăcerea

prea lungă către tine

aş limpezi tot cerul

cu visul meu curat.

Potecile din suflet

N-ai mai venit

de-un veac!

A-mbătrânit pădurea,

s-au stins, de săptămâni,

viorile-n mesteceni.

Iar eu îmbrac iar haina

plină de iluzii

şi, potopit de gândul

cât o clipă,

fără să ştiu,

fără să vreau,

mă pierd în nori urcând

potecile din suflet.

Fericire cu gratii

Am crezut eu, învinsul,

că voi câştiga

eternul război cu iluziile.

Îmi cunoşteam toate atuurile:

ceaţa din tăcerile asurzitoare,

gândurile nerostite vreodată

şi ochii rătăciţi în irişii tăi.

A mai trecut un secol,

sau poate doar o zi,

şi toate porţile spre tine

s-au împăcat

cu gratiile nopţii.