Cine este bărbatul găsit mort în biroul de la Consiliul Județean

Bărbatul găsit decedat, luni, în biroul de la Consiliul Județean se numea Valeriu Borcan și era angajat prin concurs din luna octombrie 2017 pe funcția de consilier în cadrul Direcției pentru Administrarea Patrimoniului și Investiții. Buzoianul în vârstă de 51 de ani era absolvent al Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Institutului de Construcții București.

Potrivit fișei medicale efectuate în luna mai 2018, acesta a fost declarat apt de muncă și nu suferea de vreo afecțiune.

Reamintim că, potrivit informațiilor Poliției Buzău, Valeriu Borcan, a fost văzut de femeia de serviciu lucrând, luni, în biroul său, la ora 17.00, iar la ora 19.00, aceasta l-a găsit căzut lângă birou.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. Din declarațiile medicului de pe Ambulanță, cel mai probabil, acesta a suferit un infarct. A fost anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar incidentul nu este considerat un accident de muncă.

„Era un salariat exemplar, urma să se căsătorească, iar analizele la controlul periodic au fost excelente, inclusiv EKG-ul făcut în urmă cu două săptămâni. Regretăm dispariția colegului nostru și nu pot decât să fiu alături de familie. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

 

 

Un comentariu la „Cine este bărbatul găsit mort în biroul de la Consiliul Județean”

  1. Dragul meu verisor Valeriu Borcan, te pling cu toata familia mea de aici de departe ,sunt momente in viata cand nu mai gasesti cuvinte pentru a te exprima ,suntem alaturi de mama ta ,alaturi de colegii si prietenii care te-au cunoscut ,om bun ce erai ,imi este tare greu sa vorbesc la timpul trecut .
    Dumnezeu sa te oihneasca in pace!
    Multumim Consiliului Judetean Buzau pentru condoleantele transmise!
    Dorina ,Roxana,Medea Sacha et Julian

Comentariile sunt închise.