• Federaţia Română de Tenis de Masă organizează cea mai importantă competiţie europeană în România din ultimii 59 de ani
Cea mai importantă competiţie europeană din România în ultimilor 59 de ani va avea loc la Cluj Napoca, între 15 şi 24 iulie. Organizarea Campionatelor Europene de tenis de masă pentru juniori şi cadeţi reprezintă o provocare maximă pentru Federaţia Română de Tenis de Masă şi, totodată, pentru preşedintele acestui for, Cristinel Romanescu.
La Cluj Napoca vor fi prezenţi peste 800 de sportivi din 49 de ţări. Preşedintele FRTM îşi doreşte ca sportivii români ce vor fi angrenaţi în această competiţie să obţină cele mai bune rezultate din ultimii 15 ani, mizând pe calitatea acestora.
„Sperăm să avem cele mai bune rezultate din ultimii 15 ani la această ediţie a Campionatelor Europene. În ultimii ani, România a fost prezentă în fazele superioare, iar ca număr de medalii am fost constant în primele 2-3 locuri. Sunt convins că la Cluj vom obţine cele mai multe medalii. Ne dorim cel puţin 3-4 de aur, cam tot atâtea de argint şi multe de bronz. Dar cel mai mult ne concentrăm pe proba pe echipe şi sperăm ca la juniori, masculin şi feminin, să obţinem medaliile de aur”, a spus Romanescu, după tragerea la sorţi a grupelor în proba de echipe.
El a nominalizat în mod special patru dintre sportivii din loturile de juniori, Cristian Pletea, Rareş Şipoş, Elena Zaharia şi Andreea Dragoman.
„De data asta, cred că avem o echipă foarte bună la juniori băieţi, pentru că îi avem pe Cristian Pletea şi Rareş Şipoş. Dar bineînţeles că şi ceilalţi membri ai echipei vor face o figură frumoasă. La fete avem echipă din ce în ce mai puternică, cu sportive importante precum Elena Zaharia şi Andreea Dragoman. Deci avem sportivi valoroşi în aceste loturi”, a mai spus Cristinel Romanescu.
Adversarii României la Europenele de la Cluj Napoca
România întâlneşte Polonia, Slovacia şi Turcia, la masculin, şi Franţa, Germania şi Spania, la feminin, în concursul pe echipe din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masă pentru juniori, găzduite de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
La juniori masculin, România face parte din Grupa A, iar la juniori feminin din Grupa D. În concursul pe echipe rezervat cadeţilor, echipa României face parte, la feminin, din Grupa B, alături de Republica Moldova, Belgia şi Italia, iar la masculin din Grupa E (nivelul 2), alături de Serbia şi Bulgaria.