Încă o pierdere în magistratura buzoiană. Judecătorul Marcela Uță s-a stins din viață vineri, răpită de o boală necruțătoare. Apreciată de colegi și de colaboratori atât pentru corectitudinea ei, dar și pentru delicatețea și blândețea ei, Marcela Uță a luptat, în ultimii ani, nu doar cu boala, ci și pentru a-și crește singură fiica, pe care a reușit să o vadă absolventă de gimnaziu și susținându-și examenul de Capacitate.
Citiți mai jos un text al avocatului Mihaela Roxana Constantinescu în memoria magistratului dispărut prematur.
„Am să vă spun o poveste despre curajul de a trăi, a înfrunta viața și a ți-o programa… Este scurtă, simplă, cuminte și bună… E a colegei noastre, judecător MARCELA UȚĂ, care a închis ochii pentru eternitate, lăsând în locul domniei-sale o amintire cu parfum, din acelea care nu se pot înlocui cu nimic… Să zicem, precum parfumul de tei…
Există o listă… La poziția 577 este trecut numele său, magistrat din Judecătoria Buzău care apără un sistem de drept sănătos.
Veți regăsi în ea și alte nume de judecători tineri, neînfricați, colegi cu noi… Oameni care muncesc din zi până în noapte, uitând de sine, ascultând, înmagazinând informații, găsind o soluție de mijloc, dând soluții, motivându-le… Oameni îngropați în hârtii, blamați de societate , dar care și-au pus viața în slujba ei…
Doamna magistrat Marcela Uță era de o delicatețe îngerească. Ședința domniei sale avea liniștea și curățenia unei biserici. Îți era drag să o privești, să o asculți, să-i vezi zâmbetul încurajator… Absolventă de liceu pedagogic avea tactul și răbdarea de a asculta infinit…
Dar orice ai face pentru cei din jur nu e bine… Într-una din zile, un justițiabil s-a apropiat de masa sa, cu o sacoșă cu acte și, dintr-o mișcare, a lovit-o peste față cu ea. Înăuntru se afla un obiect contondent. A fost lovitura dată în plină figură care a declanșat o furtună de reacții. Se pune alături de oboseala zilelor și durerea asta????
Avea o familie minunată, un soț, coleg cu noi, o fiică reușită. Lupta în fiecare zi pentru ei… Să le fie mai bine, să construiască amintiri… Și, într-o zi, semnalul unei boli crunte a scos-o din sală… Tratamente, operații, chinuri fără de margini, investigații, aici, dincolo… Se pune asta la riscurile profesiei?
Soțul s-a săturat de boala și într-o zi a plecat, fără prea multe vorbe, fără să privească în urmă, fără să se gândească la viitor, lăsând un copil să aibă grijă de mama lui… Un copil blond, cu ochi frumoși, duios și cald ca mama sa… Despărțirea poate fi și ea pusă la socoteală în durerile unui om?
Au urmat luni încrâncenate, operații, dureri fără putință de descris. Peste toate, trecea cu un moral ridicat până la Cer. Nu își dorea mult… Să trăiască pentru copil, apoi să o vadă mai mare, apoi… până după examenul micuței ei. A tras de propria ei viață, s-a agățat cu dinții, cu unghiile de ea, a strâns din dinți și din ochi, a îndurat orice și… A reușit! Dar în ultima măsură a gândului… Miercuri a fost ultima probă a Dianei, iar vineri, Marcela a trecut în neființă…..
Nu ați mai văzut-o de mult în sala de judecată, colegii au înțeles-o și sprijinit-o. Lucra mai mult din birou. Era atât de fină și delicată încât lăsa în urma sa numai un zâmbet fugar. De o discreție absolută, nu s-a plâns nimănui că e lăsată singură în lupta cu boala sa.
Știm puțin despre oamenii de lângă noi, despre magistrați. Puțini le cunosc curajul, forța, puterea de a trece peste necazuri. Pentru că nu numai noi le avem. Nici ei nu sunt scutiți de suferință, de disperări, de limite… Și ei se îmbolnăvesc, fac credite, sunt datori, obosesc, se despart, nu au timp, suferă pentru părinți, pentru alții…
Am ales să vă vorbesc despre un om aparent fragil și firav, al cărui nume l-am regăsit pe o listă… Marcela Uță a luptat nu numai cu viața, ci și cu absurditatea timpurilor…
Vineri, în bătaia vântului, flori de tei picau din copaci, asemeni unor lacrimi… Dumnezeu să o ierte! Pentru nu știu ce… Nu cred că a greșit vreodată cu ceva…”.