Un nou campionat al Ligii a 4-a, eşalonul de elită al fotbalului buzoian, se apropie de sfârşit, dar situaţia este departe de a fi clarificată, la ambii poli ai clasamentului. Ce este clar până acum, când mai sunt de jucat trei etape, dar şi câteva restanţe extrem de importante în economia clasamentului, este că cele trei echipe care vor încheia pe podium sunt stabilite: SCM Gloria, Team Săgeata şi Voinţa Lanurile; rămâne de văzut care va fi ordinea finală. De asemenea, Victoria Boboc, ultima clasată, este, practic, retrogradată. Etapa a 27-a, disputată la sfârşitul săptămânii trecute, a adus noi victorii pentru cele trei fruntaşe, între care se va da şi lupta pentru titlul de campioană. SCM Gloria a obţinut o victorie scurtă, 1-0, în deplasarea de la Sălcioara, scor cu care s-a impus şi Team Săgeata, însă într-o deplasare mult mai dificilă, la Pătârlagele. Simplu i-a fost doar Voinţei Lanurile, care a făcut instrucţie, pe teren propriu, cu Şoimii Siriu, 8-1.
Astăzi se joacă restanţele
SCM Gloria poate lua, totuşi, o opţiune importantă în vederea câştigării titlului de campioană dacă se va impune în această seară, de la ora 18,00, în partida de la Zoiţa, cu Înfrăţirea, restanţă din etapa a 22-a. Echipa din Crâng ar acumula 73 de puncte şi s-ar desprinde la 5 puncte de Team Săgeata, cu trei etape înainte de finalul campionatului, avans pe care l-ar avea şi faţă de Voinţa Lanurile, care are ocazia să egaleze la puncte Săgeata, dacă va câştiga restanţa din aceeaşi etapă, în deplasare cu Viitorul Verneşti, programată de la aceeaşi oră, 18,00.
Liga a 4-a, Etapa a 27-a, rezultate:
Montana Pătârlagele – Team Săgeata 0-1
Viitorul Verneşti – Locomotiva Buzău 4-3
Petrolul Berca – Tricolorul Gălbinaşi 3-3
Avântul Zărneşti – Înfrăţirea Zoiţa 5-0
Voinţa Lanurile – Şoimii Siriu 8-1
Victoria Boboc – Olimpia Rm. Sărat 1-3
AS Balta Albă – Diadema Gherăseni 2-0
Recolta Sălcioara – SCM Gloria 0-1
Clasament
- SCM Gloria 70 p. (26 j)
- Săgeata 68 p.
- Lanurile 65 p. (26 j)
- Locomotiva 54 p.
- Pătârlagele 52 p.
- Balta Albă 46 p. (26 j)
- Zărneşti 41 p. (26 j)
- Sălcioara 39 p.
- Gălbinaşi 38 p.
- Berca 28 p.
- Zoiţa 27 p. (26 j)
- Gherăseni 24 p.
- Verneşti 20 p. (26 j)
- Siriu 17 p.
- Olimpia 16 p.
- Boboc 9 p.