A fost circ, duminică noapte, pe Bulevardul Spiru Haret. Fostul director al Direcţiei de Dezvoltare Regională din Consiliul Judeţean Buzău, Dragoş Cojocea, zis Mamulos, a apelat în miez de noapte numărul de urgenţă 112 ca să sesizeze că ar fi fost bătut de un poliţist local.
Scandalul a pornit după ce un echipaj de Siguranţă Rutieră de la Poliţia Locală a vrut să-l sancţioneze că a parcat neregulamentar în zona barului de la intersecţia bulevardului Spiru Haret cu strada Patriei. Extrem de vocal şi aflat, potrivit martorilor, sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce îşi ţinea copilul în braţe, Mamulos s-a luat la ceartă cu poliţiştii, iar când a văzut că nu-i poate intimida să-l lase în pace, l-a acuzat pe unul dintre agenţi că l-ar fi lovit motiv, pentru care a sunat la 112. Atât Cojocea cât şi poliţistul local au dat cu subsemnatul la secţie, iar acum oamenii legii fac verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt, dat fiind că Mamulos a depus plângere împotriva poliţistului local pe care l-a indicat ca fiind agresorul.
Martorii la discuţii nu confirmă însă cele spuse de Cojocea, care s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin astfel de ieşiri necontrolate chiar față de colegii din Consiliul Județean. Implicat de-a lungul vremii în mai multe scandaluri, despre Dragoş Cojocea, zis Mamulos, fin de cununie al ex-preşedintelui CJ, Victor Mocanu, se spune şi că, director fiind al Direcţiei de Dezvoltare Regională din Consiliul Judeţean, a contribuit la organizarea flagrantului fostului preşedinte, Cristinel Bîgiu, în iarna lui 2014. În perioada decembrie 2013- decembrie 2014, Cristinel Bîgiu i-ar fi solicitat lui Cojocea, în calitate de director al Direcţiei de dezvoltare regională din Consiliul Judeţean, să facă demersuri pentru declanşarea procedurilor de achiziţie directă, prin modificarea proiectului iniţial în cuantum de 400.000 de lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău pentru perioada 2014-2020 şi împărţirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitaţie publică, să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte şi fără să întocmească efectiv proiectele. Procurorii DNA susţin că, după întocmirea acestor proiecte şi după aprobarea plăţilor de către Cristinel Bîgiu, directorul respectiv din instituţie urma să îi dea mită preşedintelui Consiliului Judeţean jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200.000 de lei. Directorul urmă să recupereze banii de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanţi ai celor trei proiecte. Anchetatorii au mai precizat că în jurul datei de 20 decembrie 2013, directorul din Consiliul Judeţean Buzău, nimeni altul decât Dragoş Cojocea, zis „Mamulos“, artizanul mitei şi denunţător în cauză, i-a remis lui Cristinel Bîgiu, prin intermediul finului acestuia, Florin Colgiu, suma de aproximativ 70.000 de lei, sub formă de mită, eprezentând jumătate din contravaloarea unei facturi de 130.000 de lei, suma ce fusese virată unei firme identificate de director, căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă şi anume principalele direcţii de dezvoltare şi analiză S.W.O.T. Directorul, la rândul său, primise suma respectivă de la reprezentantul legal al firmei. Ulterior, în luna august 2014, Bîgiu l-a însărcinat pe acelaşi director să înceapă procedurile de atribuire directă, în aceleaşi condiţii, pentru cea de-a două componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câştigătoare aceeaşi firma, urmând că lui Bîgiu să îi fie remisă, ulterior, ca mită, jumătate din valoarea contractului, respectiv 50.000 de lei. Procurorii DNA mai precizează că în 4 decembrie 2014 Cristinel Bîgiu i-ar fi solicitat în mod expres aceluiaşi director să îi dea, până cel mai târziu în 8 decembrie, suma convenită de 50.000 de lei, indicându-i ca intermediar care urma să primească banii în numele său o persoană de încredere a acestuia. Astfel, în seara zilei de 6 decembrie 2014, directorul i-a dat intermediarului, Robert Piţigoi (n.r., consilier judeţean PSD la acel moment), indicat, de altfel, de Bîgiu, o sumă de bani, pentru că acesta, la rândul său, să i-o dea preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău. În aceeaşi zi, intermediarul i-a dat lui Bîgiu, în parcarea din faţa blocului unde locuia acesta, suma de 50.000 de lei, comunicându-i că banii i-au fost daţi de către director.
Scenă de film – săltat de 30 de inşi şi dus într-o celulă întunecată
Ulterior, Dragoş Cojocea nu s-a sfiit să recunoască rolul pe care l-a jucat în flagrantul în urma căruia a fost arestat preşedintele CJ Cristinel Bîgiu. Să ne amintim ce declara unei publicaţii locale imediat după arestarea acestuia: „Vineri dimineaţă m-au ridicat când plecăm din Călăraşi spre Buzău, la benzinăria aceea de la intrarea în Călăraşi. Luasem banii şi îi pusesem pe scaunul din dreapta. Am oprit să iau o cafea şi m-am pomenit din senin înconjurat de vreo 30 de inşi. M-au dat jos din maşină şi m-au percheziţionat, au luat inclusiv pachetul cu banii. Norocul meu că nu am pus mâna pe ei, nu i-am verificat, i-am luat pe încredere! Cum spuneam, m-au luat pe sus şi m-au aruncat în dubă, după care m-au dus direct la Bucureşti. Acolo mi-au arătat toate înregistrările, tot ce vorbisem noi la telefon, ambiental, tot, şi mi-au zis că ştiu tot de la un denunţător cu identitate protejată, aflat la dispoziţia procurorului. ştiau şi de tranzacţia de anul trecut şi, de data asta, au venit la punct ochit, punct lovit. Mi-au arătat mandatul de arestare care mă aştepta şi mi-au dat de înţeles că singură mea şansă este să colaborez, pentru că oricum existau suficiente probe împotriva mea. Practic, nu mi-a rămas decât să recunosc şi să accept să colaborez în continuare şi, din cest punct rolul meu în poveste este cel pe care îl ştiţi deja. După ce i-am dat banii lui Piţigoi, mă aşteptam să mă lase în pace, dar am fost din nou preluat şi dus la Bucureşti. Nu vreau să ştiţi prin ce am trecut. M-am gândit numai la fiica şi la soţia mea, care nu ştiau de mine. Nu mai vorbim că m-au ţinut într-o celulă rece, pe întuneric, în care se află un pat şi atât. Nu vreau să mai trec în viaţa mea prin asta“, spunea Dragoş Cojocea, citat de gazetabuzoiana.ro. În dosarul ce a vizat luarea de mită pentru elaborarea primelor componente ale ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău 2014-2020”, Cristinel Bîgiu a fost condamnat definitiv în decembrie 2016 la cinci ani şi două luni de închisoare cu executare, în timp ce finul sau, Florin Colgiu, condamnat iniţial pe fond la 3 ani şi patru luni închisoare, i-a fost micşorată semnificativ, la apel, pedeapsa, după ce şi-a recunoscut vinovăţia şi a încheiat un acord cu procurorii, ajungând să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.
A luat-o la rost, în public, pe şefa Direcţiei Juridice
La numai câteva luni după aşa-zisa reţinere de la Călăraşi, Dragoş Cojocea a fost implicat într-un nou scandal. Cojocea a fost acuzat de Mariana Tudor, consilier ALDE, că a avut o ieşire necontrolată în comisia în care se dezbăteau probleme legate de derularea unui proiect, întrunire la care erau convocaţi angajaţi ai Consiliului Judeţean. Mariana Tudor a relatat că Dragoş Cojocea a dat buzna în sală şi a ţipat la directorul Direcţiei Juridice, Mirela Oprea, pe motiv că funcţionari ai Consiliului se aflau acolo. „Am invitat-o pe şefa de proiect de la proiectul cu şomerii de la bibliotecă să ne explice în detaliu proiectul pe care l-a propus. Ea a venit, ne-a dat toate informaţiile, numai că, la un moment dat, a intrat în sală domnul Cojocea, care a început să ţipe la doamna Oprea că nu e normal să îi ia oamenii să îi aducă la comisii. Domnul Cojocea nu a înţeles probabil că aceste comisii nu sunt publice şi că doamna a fost invitată să dea informaţii în legătură cuproiectele. Vă rog frumos să luaţi act de acest caz şi să luaţi măsurile ce se impun”, a declarat consilierul judeţean Mariana Tudor. Vicepreşedintele Emanoil Neagu a calmat rapid situaţia, calificând gestul lui Cojocea drept unul regretabil şi incalificabil.
În 2011, directorul Dragoş Cojocea, s-a făcut de râs în direct la emisiunea lui Dan Diaconescu de la OTV, pe parcursul a două intervenţii telefonice, după nunta fiului lui Victor Mocanu, Adrian Mocanu, cu fiica omului de faceri Gheorghe Doloiu. Mai întâi, Cojocea a intervenit în direct pentru a lua apărarea celor doi socri de la nunta de pomină de la patinoar, preşedintele CJ Victor Mocanu şi afaceristul Doloiu, care erau acuzaţi de ziariştii din platou de afaceri murdare. După ce a combătut vreo patru minute, timp în care Dan Diaconescu i s-a adresat cu „excelenţă” sau cu „domnul director”, Dragoş Cojocea şi-a epuizat argumentele în momentul în care a fost întrebat de un alt jurnalist prezent în platou dacă în momentul respectiv se află în timpul serviciului. Surescitat la culme, Cojocea i-a înjurat ca la uşa cortului pe cei prezenţi în studio. Realizând probabil că a comis o gafă de proporţii, dat fiind că reprezintă o instituţie publică, directorul Consiliului Judeţean Buzău s-a gândit să „o dreagă”. În acest sens, a trimis un sms de pe un alt număr de telefon, în care a precizat că el este adevăratul Dragoş Cojocea, şi nu cel care înjurase în direct mai devreme. Realizatorii de la OTV l-au contactat imediat, după care au urmat momente hilare. În timp ce se străduia să îi convingă pe Dan Diaconescu şi pe invitaţii săi că altcineva sunase în numele lui şi înjurase de mama focului, producătorii emisiunii au apelat numărul de pe care telefonase „presupusul” Cojoacea. Stupoare: pe fundal s-a auzit telefonul sunând, undeva în apropierea directorului CJ Buzău. În acel moment, toţi cei din studio au început să râdă, iar Dragoş Cojocea a bâlbâit ceva cum că nu mai aude, după care a închis telefonul.
Si cu palmaresul descris mai sus, insul ramane pe functii publice si decide ce si cum e bine ????
De aia este orasul asta asa cum e! Isi merita soarta! Cu oameni care nu stiu decat sa arunce cu noroi! Ati uitat ca Mamulos v-a scapat de cel mai mare hot si infractor numit Bigiu! Le are pe-ale lui, asta e clar, dar in nici un caz nu e prost si nici fara scoala.
Doamne, au ajuns sa judece niste analfabeti care nu stiu sa scrie! Nu zic ca in anumite privinte nu au dreptate, dar cum poto sa zici de un om ca e cu mintea creata sau capul chel sau cu „cefi late”, cand tu esti analfabet total?…
E jale mare ….Nu se mai respectă valoarea….Au întâietate oamenii implicați politic chiar dacă sunt de valoare mică…..
Conducerile din Consiliul Județean Buzău, Instituția Prefectului Buzău , celelalte instituții deconcentrate si Primăriile sunt înregimentate politic……nu mai contează valoarea…..În Primării e jale mare…..sunt pline de analfabeți funcționali…..Ne mirăm că avem o astfel de administrașie ? Să nu ne mirăm ci să ne îngrijorăm.
„Mamulos”, si altii, cu figuri tampite, dubioasea si grotesti cu tot felul de porecle tiganesti , sunt aici la Buzau o sumedenie , este probabil o moda. Capete crete hilare tunse chel su doar cu un mot in frunte, parca-i o gaina cucuiate, capete cu nr. la cipilica pana in 55, cefi cutate uriase cu un manuchi de par in varful capului acolo unde ar trebui sa fie minte spatiul este f. mic. Doar falci si cefi de porc. Ca-i „Mamulos”,”Mocanus”, „Spil”, „Sparanghel”, „Cozonac”, „Decebalus” sau „Traianus”, „Mondiali”, cati or mai fi ei pe acolo, sunt doar jeguri si scursuri ale societatii actuale. Si daca „Pexetu lu’ Peste „nu-i convine , poate sa faca cunostinta cu amicii de gandire din intrarea in Piata Mare , din Independentei, aia cu „tigati avem-tigari avem” , acolo avand intelegere deplkina.
Instituțiile statului sunt conduse de familii care își lasă posturile moștenire!Priviți la Ambulanța Buzau,doar neamuri și obligații politice!Există concurs,nici vorbă!
Si nevestica a pus-o director economic la protectia copilului, tot cu facultate la pacanele si cu sprijinul nemijlocit tocmai al Mirelei Oprea si a lui Neagu.Asa ca totul va ramane can-can!
Astia-s functionarii platiti cu sute de milioane pe luna!
Au obtinut o hirtie la o facultate particulara,si-i mare director la consiliul
judetean unde activeaza alta ,,valoare”” …petre emenoil neagu
Cod Boureanu la Buzău!Aceste entități ne-au condus destinele!