Este unul dintre copiii teribili ai generaţiei actuale din literatura română. Are, în scurta sa biografie, fapte, întâmplări, trăiri, aventuri adunate cât alţii în mai multe vieţi. Să exemplificăm, pe scurt. S-a născut la data de 12 aprilie 1975, la Constanţa. Ca orice copil normal a urmat şcoala generală şi Liceul Industrial Energetic, din oraşul natal după care urmează cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Ovidius din Constanţa. A practicat sportul de performanţă, jucând rugby de la vârsta de opt ani fiind, la un moment dat, componentul echipei Farul din primul eşalon. Până aici nimic deosebit de semnalat. În anul 2003, emigrează în Canada, locuind la Montréal până în anul 2011, unde, în anul 2008, obţine cetăţenia canadiană. Continuă să practice sportul preferat, fiind încadrat instructor sportiv.
De poezie s-a apropiat din adolescenţă, însă adevărata vocaţie şi-a descoperit-o în Canada. A debutat în anul 2006 în revista „Observator” din Toronto. În anul 2008, după ce a publicat patru volume de versuri, înfiinţează, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu Asociaţia Scriitorilor de Limba Română din Québec şi Editura ASLRQ, promovând, în acest fel, limba şi literatura română în ţara de adopţie. În anul 2012 se întoarce în ţară şi se stabileşte la Oradea, unde îşi întemeiază familia. Continuă să scrie şi să publice volume de poezii, aforisme, proză ştiinţifico-fantastică, proză memorialistică şi eseuri critice. De mulţi oameni de litere este considerat unul din liderii scriitorilor ,,douămiişti“. De la debutul din 2006 şi până în prezent a publicat aproximativ 40 de volume de versuri (21), aforisme (7), science-fiction (5), eseuri (2) şi de spiritualitate (2), dacă nu cumva şi-a îmbunătăţit, între timp, performanţele. Lucrările sale au întrunit aprecieri unanime fiind recompensate cu aproximativ 13 premii. Din acest an este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al mai multor asociaţii şi organizaţii, la loc de frunte fiind cea de membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi ştiinţe, Filiala Canada. Până în acest moment a fost tradus în şase limbi străine: engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă şi albaneză. Multe personalităţi au scris despre opera tânărului şi talentatului Ionuţ Caragea: Alexandru Cistelecan, Ana Maria Tupan, Theodor Codreanu, Marius Chelaru, Adrian Dinu Rachieru, Corneliu Leu, Paul Aretzu, Valeria Manta Tăicuţu ş.a. Misiunea mea a fost destul de grea în a selecta un grupaj care să-l reprezinte şi care să fie în asentimentul cititorilor ziarului „Opinia”. Am ales câteva poezii din volumele 33 bis (2008) şi Poezii de dragoste (2010). Sper să vă convingă.
Autoportret cu ochii închişi
odată cu oamenii mor şi ideile măreţe
moare şi gloria lumii
vanitatea rămâne o zdreanţă
cu care ochii se şterg de lacrimi
ce fericit sunt când vine o poezie
aşa ca un înger ce-şi caută aripile
printre cuvintele mele
aşa ca o doamnă tăcută şi frumoasă
iubindu-mă departe de ochii lumii
aşa ca între două vieţi ca între două
pete de sânge ca între două şoapte
ca între două vise
aşa ca într-un autoportret
cu ochii închişi
Copii de rumeguş
să mă opresc să continui
să mă supun timpului nemilos
ce trece prin mine ca joagărul
printr-un trunchi de copac
aşchia nu sare departe de trunchi îmi spun
dragostea nu face copii de rumeguş
să mă opresc să continui
să mai privesc în urmă
nici nu mai ştiu de unde am început să cresc
din ce pământ din ce lacrimi
degeaba mă opintesc să ridic piatra
ce-mi apasă pe suflet
piatra ce mă trage la fund
în propriul meu sânge
Poteca de aur
privesc oamenii zâmbind oftând
vorbind de unii singuri pe străzi în metrou
tăcuţi cu ochii pierduţi în nu ştiu ce gând
în nu ştiu ce timp în nu ştiu ce spaţiu
privesc oamenii mergând
spre aceleaşi enigmatice locuri
cu gestul primei iubiri
ascuns într-o lacrimă
privesc oamenii trecând
pe aceeaşi potecă de aur
lăsând în urmă
tot ce-i mai ţine în viaţă
privesc şi omul din oglindă
rugându-l să se dea
la o parte
Casa de la marginea apei
dacă n-ar fi vântul şi valurile
de-o frumuseţe tragică
sau luciul pe care barca îl tulbură
doar cât să-l răsfeţe
dacă n-ar fi stuful
la buzele căruia peştii bătrâni
aşteaptă nada pescarului
dacă n-ar fi femeia
care-şi ridică bluza încet
de cealaltă parte a lacrimii
lăsând privirii doar semnul din naştere
ca o hartă spre inima ei
dacă n-ar fi casa de la marginea apei
cu pereţii proaspăt văruiţi
în culoarea celor patru anotimpuri
de singurătate
dacă n-ar fi toate acestea
la ce-aş mai visa?
Testamentul din fiece zi
eu nu mă grăbesc
dar poezia mă grăbeşte pe mine
scriu aşa de nebun de parcă mi-aş scrie
în fiece zi testamentul
lasă-mă să-mi trag răsuflarea
nu mă ţine în lanţuri nu mă ţine în braţe
nu mă ţine cu pieptul deschis
nu face din inima mea o fântână
pentru toate zburătoarele
alungate de secetă
nu face din inima mea cuib
pentru cucul ce-a fost dat afară
din singurul ceas
spânzurat de pendulă
nu face din inima mea o chilie
şi nici un azil de bătrâni
lasă-mă să-mi trag răsuflarea
lasă-mă să privesc lumea cum trece
prin faţa mea
poate că cineva îşi va aduce aminte
de prima iubire
Eroica
aici e linişte şi nu adie
nicio pală de vânt
norii sunt prinşi în cârlige
din când în când o pasăre trec
la fel de tăcut
ca şi o lacrimă pe obrazul mortului
în spatele ei o dâră albă se destramă încet
sufletul vrea să mai tragă de timp
iarba-i uscată şi totuşi
e drumul spre casă
plantele mor peştii mor păsările mor
animalele mor şi nimeni nu aude nimic
cineva i-a pus tăcerii cătuşe
cineva se crede Dumnezeu
şi ascultă Eroica
Am rupt o foaie de hârtie…
dintr-un caiet
dintr-un oarecare caiet
am rupt o foaie de hârtie
după ce am lăsat-o plină de semne
am strâns-o în palme cu ură
şi mi-am îndreptat privirea spre coş
şi parcă…
şi parcă ceva
ca un foşnet de frunze
ca strigătul unui copac trecut
prin nu ştiu câte generaţii de prese
şi parcă ceva îmi spunea
să nu mă grăbesc
şi-atunci am desfăcut încet-încet
acel cocoloş de hârtie
şi… înăuntru
iubita mea stătea
cu capu-ntre genunchi
şi plângea