Restricţiile de circulaţie instituite pe durata manifestărilor care vor avea loc, miercuri şi joi, pe Calea Eroilor, vor conduce la modificarea traseelor autobuzelor operatorului municipal de transport în comun din zonă. Conform unui comunicat de presă al Trans Bus, în zilele de 16 şi 17 mai, traseele a patru linii de autobuz vor suferi modificări, valabile miercuri, în intervalul orar 8,30 – 12,30, şi joi, între orele 8,00 şi 19,00.
• Linia 5, pe sensul de mers Micro 14–pod Vadu Paşii, va fi deviată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, după care reintră în traseul normal;
• Linia 4, pe sensul de mers Comat–Gară, va fi deviată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, după care reintră în traseul normal;
• Linia 8, pe sensul Micro 14–Gară, va fi deviată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, după care reintră în traseul normal;
• Linia 1, nu va mai tranzita Calea Eroilor, respectiv zona cuprinsă între intersecţia Averescu-Unirii-1Decembrie şi Kaufland Sud, având capăt de linie în staţia “Big” , de pe Bulevardul Unirii Sud.