Ioan STOICA
A intrat în tradiţia românilor ca, în a treia săptămână post-pascală, în ziua de marţi (în unele localităţi – mai puţine – joi), să se desfăşoare unul dintre cele mai fascinante ritualuri de peste an: Paparudele şi Caloianul Obiceiul acesta este pus în legătură cu practicile magice ale oamenilor, de aducere a ploilor bune în vederea asigurării fertilităţii şi belşugului pământului, pentru perioada primăvară-vară, asftfel încât roadele toamnei să fie bogate. Elementul esenţial al obiceiului este apa, simbolul feminin al fertilităţii, îndreptat înspre Paparudă, un fel de zeiţă a ploii, numită la români şi Dodoloaie, iar la aromâni Pipiruna sau Doduleţu.
Invocare ritualică a ploilor, făcută la vreme de secetă, cu străvechi rădăcini tracice, datina Paparudelor s-a practicat în mai toate regiunile ţării, îndeosebi acolo unde seceta se manifestă mai des: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, dar şi Moldova şi Câmpia Transilvană. Este consemnată şi de Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”, menţionând că se frecventa în sate, dar şi în micile târguri, protagoniste fiind fetele tinere îmbrăcate în frunze, foi, iarbă. Acestea umblau pe uliţele satului, oprindu-se la porţile caselor, unde gospodinele le udau cu apă, în timp ce ele invocau ploaia cântând: „Papaluga, luga/Coboară din cer/Deschide porţile/Dă drumul ploilor/Să crească grânele”.
„Deschideti portiţele/să vină ploiţele“
În judeţul nostru, ritualul Paparudelor şi Caloianului s-a practicat de către fete şi băieţi tineri, îndeosebi în localităţile din Bărăganul buzoian: Largu, Scărlăteşti, Ruşetu, Luciu, Padina, Pogoanele, Brăgăresa, Smeeni, adică în acele aşezări cu climă călduroasă, unde seceta se instala frecvent.
Pentru o imagine mai exactă asupra acestui obicei ritualic, spre a realiza mai bine ce a rămas din el la ora actuală, demne de reţinut ni se par informaţiile interesante, inedite în felul lor, furnizate de octogenara Elisabeta Iordache din satul Brăgăreasa, care a răspuns cu har şi siguranţă la câteva întrebări. Iată-le:
Reporter: Care este perioada când se celebrează aceste obiceiuri străvechi pe locurile în care ne aflăm?
Elisabeta Iordache: În părţile noastre, Caloianul este serbat a treia zi de marţi după Sfintele Paşti. În viziunea populară de aici, el reprezintă pe fiul Soarelui şi al Lunii, care a fost ucis, în ziua respectivă, de duşmanii acestor aştri, Norii. Este şi momentul când tinerii fac din pământ galben sau clisat un omuleţ, pe care îl împodobesc cu coji de ouă, păstrate de la serbarea pascală, apoi colindă cu el satul.
Rep.: În ce constă acest „colindat”?
E.I.: Alaiul (băieţi şi fete) se deplasează pe uliţe, adresând un cântec, mai curând o rugă: „Caloiene, iene,/Du-te-n cer şi cere:/ Deschideţi portiţele/Să vină ploiţele!”. Aşadar, colindătorii îl roagă pe Caloian să aducă ploaia, pentru că soarta satului depinde de „lacrimile” Norilor, care, regretând că l-au ucis, acum „plâng”.
Rep.: Ce se întâmplă apoi?
E.I.: Caloianului i se face mormântul, e plâns (bocit), după care e îngropat.
Rep.: Până când e ţinut în mormânt?
E.I.: Până a treia zi, joia, când vine Paparuda, sora Caloianului. Atunci e dezgropat, iar trupul rupt în trei bucăţi, e aruncat în trei fântâni sau pe apa unui râu – Călmăţuiul, spre exemplu. Apoi i se face pomană, prilej pentru o nouă rugă de invocare a ploii.
„Paparudă, rudă/Vino de ne udă“
Rep.: Ce ne puteţi spune despre Paparuda în sine?
E.I.: Ea vine însoţiţă de surate, să ia sufletul fratelui său spre a-l duce Soarelui!
Rep.: Mai concret, cum se procedează?
E.I.: Se adună mai multe paparude (fete tinere) şi umblă prin sat. Sunt alergate de băieţi, care le udă. Apa, semnificând fertilitatea, nu poate lipsi din acest ritual. Dacă de ziua Paparudelor nu plouă, se spune că nu vor fi recolte bogate în toamna ce vine.
Rep.: Umblă prin sat numai pentru a fi udate?
E.I.: Nu, ele merg la gospodării, unde se cântă: „Paparudă, rudă/Vino de ne udă/Ca să înceapă ploaie/Să curgă şiroaie/Cu găleata, leata/ Peste toată zloata”.
Trebuie spus că, în acest an, obiceiul Paparudelor şi Caloianului s-a celebrat pe 24 aprilie (a treia zi de marti, de după Paşti). În ultimul timp, însă, Paparudele se practică în locurile unde seceta se instalează frecvent, fără a se mai respecta o dată precisă, ci ori de câte ori este nevoie.