Cunoscut profesor și publicist mort în taxi, în Buzău, în urma unei ocluzii intestinale

Pierdere imensă pentru literatura română. Profesorul bârlădean de limba și literatura română, Mihai Luca, a decedat luni dimineață în Buzău, în timp ce se afla în drum spre București.

Profesorul Luca se îndrepta spre Spitalul Militar din Capitală, unde trebuia să facă un control medical amănunțit, având probleme grave de sănătate.

Cu ajutorul unor prieteni, i s-a pus la dispoziție un taxi, iar în municipiul Buzău profesorului i s-a făcut rău în taxiul cu care călătorea, potrivit vremeanouă.ro. A fost solicitată ambulanța de la SAJ Buzău, iar cadrele medicale au constatat că bătrânul profesor era decedat, fiind transportat la IML Buzău, pentru efectuarea autopsiei, care a stabilit că profesorul a murit în urma unei ocluzii intestinale.

A absolvit Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” cu note excepționale, fiind student cu bursă de merit în perioada 1950-1955 la Facultatea de Filologie, din cadrul Universității „A.I.Cuza” Iași.

Datorită unei remarcabile capacități intelectuale, profesorul Mihai Luca a fost, la numai 25 de ani, numit inspector școlar la Secția Învățământ din cadrul Raionului Bujoru, fosta Regiune Galați.

Profesorul Mihai Luca era renumit nu numai ca un foarte bun profesor ci și ca scriitor și publicist.

A fost profesorul a zeci de generații de la Școala Gimnazială „Iorgu Radu” unde în perioada 1963-1964 a fost director, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” (unde a fost director adjunct în perioada 1964-1966) și de la Școala „Manolache Costache Epureanu”, unde a fost profesor în perioada 1988-2002.

În perioada 1974-1980 a fost inspector la Comitetul de Cultură al Județului Vaslui, iar împreună cu Eugenia Moldoveanu de la Biblioteca Județeană Vaslui, a contribuit decisiv la organizarea Festivalului de Umor „Constantin Tănase” Vaslui, colaborând foarte strâns cu mari scriitori români ca: Marin Preda, Nechita Stănescu, Horia Zilieru, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Romulus Vulpescu etc, cu actori ca Toma Caragiu, Ștefan Mihăilescu Brăila. De la toți a obținut cărțile cu atografe, el publicând apoi sub egida CARP Bârlad „Fascinația și mirajul autografului”, în 2016.