Două noi roluri pentru buzoianca Corina Chivu, cea care va apărea, în curând, într-un serial, ca dublură a celebrei Nicole Scherzinger, fostă componentă a trupei Pussycat Dolls. Fotomodelul stabilit la Ibitza a fost distribuită în alte două clipuri ale unor artişti din afară.
Fata care trăieşte în lux, se plimbă cu yachtul, zâmbeşte mereu şi poartă haine de firmă! Sau adolescenta care plănuieşte cu cea mai bună prietenă a ei să facă autostopul, să fugă cu maşina unui bogătaş naiv, să dea petrecere în casa lui unui necunoscut şi apoi doneze maşina oricui este dornic de trăit viaţa la maximum. În aceste două ipostaze o regăsim pe buzoianca Corina Chivu zilele acestea, în cele celor două videoclipuri.
Primul clip aparţine artiştilor Kay One şi Sam Gray (aka JUIC3BOX) featuring Alice France. În clipul rapperului german Kay One, „Louise, Louise”, buzoianca este o fată la care rapperul se gândeşte non-stop, o plimbă, îi oferă un trai luxos, specific pentru iubita unui superstar. Solista Alice France, cea alături de care Kay One a lansat piesa „Louise, Louise”, este o tânără artistă din Olanda, care mărturiseşte că este inspirată de muzica unor nume precum Whitney Houston, Mariah Carey şi Aretha Franklin. Alice a colaborat cu compozitori talentaţi, precum David Hodges şi Jamie Hartman, iar pe lângă piesa “True Love”, lansată recent, ea mai este cunoscută şi pentru single-ul Conro „Like You Love Me“.
Clip pentru artistul care a cântat în turneele lui Peter Andre, Westlife şi East 17
De cealaltă parte, în clipul artistului Sam Grey, Corina joacă rolul unei adolescente ce pune la cale, cu prietena sa, o farsă în care cade primul bogătaş căruia îi ia maşina. Ele îl lasă pe drum şi se duc să se distreze în casa lui şi când sunt descoperite, abandonează maşina şi pun la cale un nou plan. Sam Gray (aka JUIC3BOX) este un artist britanic care a scris piese pentru numeroşi cântăreţi. În 2010, Sam Gray a debutat în cariera solo, fiind invitat să cânte în turneele susţinute de artişti importanţi precum East 17, Peter Andre sau Westlife.


