„Între poeţii de azi ai Sucevei, Ion Beldeanu este, indiscutabil, un nume greu, de largă circulaţie; are deja un impresionant şir de cărţi, un profil distinct şi o faimă ce depăşeşte cota marginală”, scria Adrian Dinu Rachieru despre cel ce s-a născut la data de 22 august1939 în localitatea Zamostea, judeţul Suceava. A absolvit Şcoala Pedagogică din Rădăuţi, după care a urmat cursurile unei şcoli postliceale de bibliotecari şi ale Facultăţii de Filologie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Timp de un an a fost învăţător la ţară, după care, din anul 1966, s-a dedicat ziaristicii, lucrând în presa locală şi apoi a devenit corespondentul agenţiei Agerpres pentru judeţul Suceava.
Ca poet, Ion Beldeanu a debutat în anul 1964 în revista băcăuană „Ateneu”. Primul volum de versuri publicat a fost ,,Mirele pâinii“, în anul 1976, la Editura Cartea Românească. Ca prozator a debutat doi ani mai devreme cu volumul ,,Destine din Nord“, realizat în colaborare cu Alexei Rudeanu. Ion Beldeanu s-a implicat din plin în activitatea literară din nordul Moldovei, fondând cu o echipă Cenaclul Sucevei al Uniunii Scriitorilor, în anul 1981, ce a realizat publicaţia „Pagini bucovinene” ca supliment al revistei „Convorbiri literare”.
A fost, pe rând, secretar şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Din aceasta fac parte şi români din Ucraina. A ocupat mulţi ani funcţia de redactor-şef al revistei „Bucovina literară”, în paginile căreia au publicat mulţi autori buzoieni. De la debut a mai publicat nenumărate volume, în principal de versuri, dar şi de proză, axându-se pe reportajul literar.
Scriitorul Ion Beldeanu a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Cel mai important este Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie, pe anul 1995, acordat la Festivalul Naţional de Literatură „Mihai Eminescu” de la Suceava-Putna. Trebuie menţionat faptul că este membru al Uniunii Scriitorilor. Mai mulţi critici literari ce s-au aplecat asupra poeziei sale au căutat să demonstreze bacovianismul liricii lui Ion Beldeanu. Alţii nu sunt de acord cu acest fapt. Ceea ce este adevărat este faptul că poezia din Bucovina s-a identificat, în ultimii 40 de ani, cu Ion Beldeanu. Pentru a vă exprima pro sau contra acestor afirmaţii vă invit să citiţi câteva poeme selectate din antologia „Cămaşa de trecere”, apărută în anul 2012 la Editura Muşatinii din Suceava.
Bucovina
Dulci unduiri cu iarbă la ceas îmbietor…
Pe obcini în rotire şi astăzi se aud
Cirezile de bouri curgând dinspre amurg.
Înalt se-nclină-amiaza spre piscuri mătăsoase
Acolo trece-un fluier ferice între stele
Ci lemnul cântă la piatra rătăcită
Când trup de mire – curcubeu răsare.
Vechi zidiri cu stemă dăltuieşte-n suflet
Sub cupoli de pace dorm vitejii Domni
Ochii lor deasupra, aripa tăcută,
Înfloresc în cântec tânăra Moldovă.
Autoportret
Iubită doamnă, ai putea
Fi dezamăgită, sunt
Un solitar ce-şi hrăneşte tristeţea
Cu mici întâmplări ca de
Pildă numărul corăbiilor
Eşuate deşi nici până
Astăzi n-am reuşit să descopăr
Arcadia prin care, zice-se, aleargă
Marele ogar al destinului
Capabil mai totdeauna
De plăcute surprize
Dar nici o toamnă
Nu se lasă ademenită
Urma-vor schimbări
Când viaţa mea se pomeneşte
Încoronată de şansă.
Nu vă datorez nimic
Nu vă datorez nimic, poate doar muntele
mut aşezat între mine şi voi
care mă face să văd cât de înalt
e cerul şi cât de aproape groapa cu lei
Rătăcind mereu găsesc singurătatea
o binefacere deşi simt moartea
furişată ori furişându-se pe aproape
în vreme ce eu visez amurguri
călătoare şi cai focoşi
răscolind cenuşa dintre ură şi glorie
Dar se face frig peste micile îndoieli
Vine ora de echilibru
când paznicii îşi beau ceaiul de seară
şi mă privesc îngăduitori
ca pe o pradă prea sigură.
Aniversare cu pietre
Astăzi ar trebui să fiu vesel, poate chiar
fericit: nu în fiecare zi împlineşti
o vârstă despre care nu-ţi face nici o plăcere
să vorbeşti:
m-am trezit devreme, mi-am băut cafeaua,
am ascultat
ştirile de dimineaţă şi am aşteptat
să sune telefonul
Dar nu s-a întâmplat nimic
Am închis uşa, am tras storurile
şi am încercat să-mi amintesc ceva amuzant
o întâmplare roză şi oricum bună de
potolit singurătatea
Numai că dintr-o dată ochii mi s-au împăienjenit
şi mi s-a făcut milă de mine
ca şi cum aş umbla pe strada mare
şi toţi trecătorii m-ar izbi cu pietre.
Creion de duminică
Astăzi e duminică. Oraşul aminteşte
tăcerea de după Waterloo
dar se deschid ferestrele şi muzica
inundă câmpul mohorât al betonului
Vei citi, vei aprinde ţigara
vei privi de departe
strălucitoarele adolescente
mustind de pubertate
vei fi singur.
Azi e duminică
aerul miroase a rufe apretate
a ceapă şi a fum de corabie
Viaţa se revarsă din paginile
vesele ale ziarelor
trece vânătorul de fluturi strigând:
„n-a înflorit nici liliacul”
Şi totuşi azi e duminică
vine seara, vine tăcerea.
Câştigătorul
Nu mai sunt tânăr, îmi zic, şi nici
nu mai am încrederea de altădată în
oul lui Columb, hoinăresc pe sub faldurile
supernovelor şi din când în când
cobor în realitatea poemului
pentru a culege flori de nalbă
şi de urzică moartă
în timp ce chiar moartea trece surâzătoare
pe partea cealaltă a idilei
Cuminţenia nu se câştigă oricum
– mai zic – nici marele măr al discordiei
nu se ia de oriunde, ceea ce mă face să cred
că dintotdeauna câştigătorul rămâne singur.
Are cineva nevoie de poeţi?
A căzut bruma
peste câmpurile noastre emoţionale
E timpul aşadar
să ne schimbăm măştile
deşi ochii se aburesc tot mai mult
şi din când în când
prin apa lor sălcie
străfulgeră o vulpe
Nici nu-i de mirare
Oraşul acesta de coioţi
se scufundă în propria-i letargie
Poete, cine mai are nevoie
de verbele tale?
întreabă capelanul
de la curtea marelui Mag
în timp ce Afrodita îl aşteaptă tolănită
pe o catapeteasmă de ispite
Nimeni, răspunde el
şi în fiecare dimineaţă
mai scrie câteva versuri cu care
îşi drapează pereţii
apoi priveşte solstiţiul
din grădina vecină şi cântă:
„oho sunt trist ca o bibliotecă
Dar dacă-i nevoie pot fi şi fericit”.