Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău este implicat într-un nou scandal, de această dată de amploare naţională.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus, luni, verificări la IPJ Buzău, în urma sesizării depuse de deputatul PSD de Prahova Andreea Cosma legată de posibile falsificări ale rezultatelor testului poligrat efectuat la Poliţia buzoiană, pentru a afla cine şi cum a interpretat testul.
„Vom dispune azi verificări în acest caz, cu privire la ceea ce s-a întâmplat în anul respectiv, acea testare din anul 2015 şi legat de câte solicitări au fost şi cine a efectuat acele testări şi cum au interpretat rezultatele“, a explicat ministrul de Interne.
Deputatul Andreea Cosma i-a solicitat ministrului Carmen Dan să dispună verificări la IPJ Buzău, în urma unor suspiciuni potrivit cărora procurorii de la DNA Ploieşti ar fi trimis martorii din dosare la Buzău pentru efectuarea testului poligraf cu un apart învechit, care permite falsificarea rezultatelor.
„În urma sesizărilor primite la cabinetul meu parlamentar, cetăţeni din Parhova reclamă falsificarea rezultatelor testelor poligraf efectuate de către DNA Ploieşti la IPJ Buzău. Din informaţiile pe care le deţin, a rezultat că echipamentul de la IPJ Prahova este unul performat, de ultimă generaţie, în timp ce echipamentul de la IPJ Buzău este unul vechi, neperformant şi permite falsificarea testului. Astfel, cei care cedau presiunilor procurorilor şi, în cele din urmă, îşi manifestau disponibilitatea de a colabora cu procurorii DNA Ploieşti, deoarece nu aveau alte probe care să susţină denunţurile inventate de procurori, obţinute sub presiune, pentru că faptele erau pur şi simplu inventate sub presiune, erau constrânşi să se prezinte şi la testul poligraf“, reiese dintr-o interpelare trimisă de Andreea Cosma către ministrul de Interne, Carmen Dan, potrivit mediafax.ro.
Cosma susţine, în respectiva interpelare, că procurorii îi asigurau pe „denunţătorii sub presiune“ că rezultatele testului erau aşa cum trebuie, chiar dacă aceştia nu spuneau adevărul. Motivul: poligraful de la IPJ Buzău era uşor de „manipulat“.
„Aceste promisiuni erau urmate de conducerea persoanelor care cedau presiunilor, la sediul IPJ Buzău şi supunerea lor la acest test, care avea rezultatul solicitat de procurorii DNA Ploieşti. Mai mult, inculpaţii care încercau sa probeze veridicitatea susţinerii lor, spre <a-şi proba nevinovăţia> şi care solicitau testul poligraf, erau conduşi de procurorii DNA la acelaşi poligraf de la IPJ Buzău, unde testul indica în mod fals că, de fapt, ei nu ar spune adevărul“, se mai arată în documentul trimis de Andreea Cosma.
Aceasta menţionează mai multe dosare care ar putea fi exemple în acest sens, cum ar fi cel al lui Petre Daniel Cristian, fost şef al Finanţelor Publice Prahova, sau al fostului viceprimar al Ploieştuliu, Raul Petrescu, în care martorii au fost testaţi cu poligraf de către IPJ Buzău.
Un alt exemplu dat de Andreea Cosma este „dosarul lui Viorel Dosaru, general şi fost şef IPJ Prahova, care <solicita să fie testat poligraf> şi este dus din centrul de reţinere şi arestare preventivă Câmpina tot la IPJ Buzău în vederea efectuării testării, la o distanţă de aproximativ 100 de km, în loc de IPJ Prahova, la o distanţă de 20 de km“.
În acest context, deputatul PSD doreşte să afle de la Ministerul Afacerilor Interne câţi martori, inculpaţi şi suspecţi au fost testaţi cu poligraful atât la IPJ Buzău, cât şi la IPJ Prahova, în ultimii cinci ani.
La rândul său, fratele deputatului de Prahova Andreea Cosma, fostul parlamentar Vlad Cosma, a arătat, duminică seară, o nouă înregistrare într-o „Ediţie specială”, la Antena 3, prin care încearcă să dovedească modul în care, în opinia sa, procurorii de la DNA Ploieşti ar falsifica probe. Astfel, Vlad Cosma spune că pentru susţinerea unor declaraţii mincinoase, martorii falşi erau testaţi cu aparatul poligraf de la Buzău, iar proba era prezentată în instanţă.
Acesta spune că într-unul din dosarele în care era forţat să mintă, întrebările erau deja stabilite, iar răspunsurile erau cele dorite de procurori.
„Negulescu (n.r., Mircea Negulescu, fost procuror DNA, în prezent exclus din magistratură) îmi spune într-o conversaţie că totul este bine, că nu am de ce să îmi fac griji, deoarece rezultatul va fi cel dorit de Onea Lucian (n.r., procur şef DNA Ploieşti), deşi declaraţia nu va fi reală. Deşi eu spun că nu vreau să vin, Onea îmi spune locul şi ora la care trebuie să fiu în Buzău. Ştiam deja de la Negulescu
întrebările şi răspunsurile. Am fost învăţat cum să răspund cu <nu> la toate întrebările de control şi cu <da>, la toate întrebările formulate de Onea Lucian. Este vorba de un aparat din anul 1980, care nu face o analiză computerizată. Dacă un martor spune adevărul şi cerea testul poligraf, pentru a se face credibil, procurorii de la DNA Ploieşti îl trimiteau la Ploieşti, unde rezultatul testării iese aşa cum îşi doresc procurorii”, a spus Vlad Cosma.
Acesta a prezentat în emisiune fotografii cu aparatul poligraf, inclusiv cu datele de identificare ale acestuia, dar şi conversaţii prezentate ca fiind purtate cu fostul procuror Negulescu, în care este informat să meargă la sediul Poliţiei din Buzău pentru efectuarea unei testări cu poligraful, asigurându-l că „că e totul bine“.
Întrebat luni cum comentează acuzaţiile făcute în spaţiul public de cei doi fraţi Cosma, comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, comisar-şef Laurenţiu Pantazi, a declarat că a dispus verificări dar a precizat că nici în situaţiile menţionate şi nici în alte situaţii nu au fost contestate rezultatele testului cu poligraful.
Rep: Să ne spuneţi dacă până la această dată aţi primit de la Ministerul de Interne vreo informare că poligraful de la IPJ Buzău urmează să fie testat. Au fost aduse nişte acuzaţii de nişte inculpaţi.
Comisar-şef Laurenţiu Pantazi: Încă de aseară am văzut în mass-media aspectele la care vă referiţi. Am dispus constituirea unui dispozitiv condus de adjunctul meu care va avea ca obiect în zilele următoare stabilirea şi clarificarea unor aspecte care au fost menţionate în această emisiune.
În cursul zilei de astăzi (n.r. luni) urmează să solicităm – am discutat deja verbal la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române – urmează să solicităm specialişti din cadrul Institutului Criminalistic care să vină să completeze activităţile pe care le vom desfăşura noi în colectivul respectiv, scopul fiind clarificarea deplină a celor afirmate în mass-media.
Rep: S-a vorbit de vechimea acestui aparat pentru testele poligraf. Cât de vechi este?
L.P.: Toate aspectele respective, inclusiv acesta va fi stabilit de colectivul pe care l-am menţionat din care fac parte specialiştii exact pe această problemă.
În mod constant, pe baza relaţiilor pe care le avem cu alte inspectorate, cu alte entităţi din domeniul Justiţiei, în mod constant executăm lucrări solicitate şi de la alte instituţii, cum la rândul nostru au fost situaţii când am solicitat sprijinul unor colegi pe aceeaşi problemă.
Rep: S-a făcut vorbire despre psihologul care efectua aceste teste.
L.P.: Este pusă în discuţie probitatea sa profesională? Din punctul de vedere al Inspectoratului şi al activităţii desfăşurate până în acest moment nu se pune problema. Este un ofiţer calificat care şi-a făcut treaba în mod constant, fără să mă antepronunţ cu privire la concluziile anchetei fac precizarea că nici în situaţiile menţionate şi nici în alte situaţii nu am avut contestaţii cu privire la actele întocmite de acesta.
Câteva ore mai târziu a venit şi un răspuns oficial din partea Poliţiei Române:
„Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la modalitatea de efectuare a anumitor testări cu aparatul poligraf, de către un specialist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Poliţiei Române este împuternicit să comunice următoarele:
Conducerea Poliţiei Române a dispus constituirea unei echipe de control, pentru verificarea aspectelor în cauză, semnalate la nivelul I.P.J. Buzău.
Activitatea de verificare se efectuează sub coordonarea specialiştilor Direcţiei Control Intern şi a Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Din datele existente la acest moment, la nivelul I.P.J. Buzău, în perioada 2014 – 2017, au fost efectuate 91 de testări cu aparatul poligraf, rezultatul niciuneia dintre aceste testări nefiind contestat.
De asemenea, precizăm că, în funcţie de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsuri, în conformitate cu prevederile legale, pe care le vom aduce la cunoştinţa opiniei publice“.
Deputatul Andreea Cosma a fost ales în 2016 şi validat pe 16 ianuarie 2017. Este notar public în cadrul Camerei Notarilor Publici Ploieşti din anul 2002. În decembrie 2015, Andreea Cosma a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşi în dosarul privind vânzarea la preţuri subevaluate a unor terenuri ale cazărmii Ciuperceasca. În ianuarie 2017, acest dosar a fost declinat în favoarea ÎCCJ. Fratele şi tatăl deputatului PSD Andreea Cosma, Vlad şi Mircea Cosma, au fost trimişi în judecată de către DNA în aprilie 2014, alături de alte două persoane. Vlad Cosma este acuzat de trafic de influenţă, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influenţă şi dare de mită, iar Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu sunt judecaţi pentru luare de mită şi abuz în serviciu. La ultimul termen al apelului de la ÎCCJ al procesului lui Vlad şi Mircea Cosma, care a avut loc luni, 19 februarie, cel dintâi a spus, în ultimul cuvânt, că îşi menţine nevinovăţia.
Ieri, în ziua în care Mircea şi Vlad Cosma, urmau să primească sentinţa definitivă, magistraţii Curţii Supreme au decis că procesul trebuie reluat de la zero. În primă instanţă, Mircea Cosma fusese condamnat la 8 ani de închisisoare, iarfiul acestuia primise 5 ani de închisoare.
Niste infractori din familia Cosma vor sa scape de inchisoare, aratandu-ne cum făceau ei denunțuri false împreună cu acei procurori penali. Domnule Pantazi, este de datoria șefului inspectoratului sa facă anchetă nu a adjunctului. Va este frica de demitere? Trebuie să arătați fermitate in astfel de cazuri și fără frica de politic, așa cred eu…