Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Iuliana Paloda Popescu

S-a născut pe meleaguri teleormănene la 30 octombrie 1960, în satul Târnava, comuna Botoroaga. Am putea să o considerăm buzoiancă, dat fiind faptul că este soţia cunoscutului scriitor Florentin Popescu. Este licenţiată a Universităţii de Arte Bucureşti, Facultatea de Pictură (2000). În anul 2009 a obţinut titlul de Doctor în Istorie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte cu teza „Istoricul constituirii colecţiei de icoane a Muzeului Naţional al Satului <Dimitrie Gusti>, Bucureşti. Metodologia conservării şi restaurării icoanelor pe lemn şi sticlă”.

În prezent este cercetător ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului, expert atestat în: conservarea şi restaurarea bunurilor cultural-artistice-icoane pe lemn şi pe sticlă. Primele poezii le-a publicat în reviste şcolare şi în antologia ”Săgetătorul ’78” (1978). Consideră că ade­văratul debut s-a produs în anul 1983, în revista „Luceafărul”, având garanţia poetului Cezar Ivănescu. Debutul editorial s-a consemnat în anul 1992 cu volumul de poezii „Urme pe zăpadă”. De atunci a mai publicat următoarele volume, toate de versuri: „Dincolo de măceşii roşii” (2006), „Cu privighetoare pe umăr” (2010), „101 poeme” (2011), „Lumină pentru Manuel” (2012), „Cu privighetoarea pe umăr” (antologie de autor, 2012) şi „Semnul îngerului” (2015). Este o prezenţă constantă în revistele literare din ţară şi străinătate, precum „Luceafărul”, „Bucureştiul Literar şi Artistic”, „Litere, Caligraf”, „Sud”, „Ex Ponto”, „Oglinda literară”, „Pro Saeculum”, „Porto Franco”, „Zemra Shqiptare”, „Destine literare” (Canada), „Lumina lină/ Gracious Light” (New York), „Lumina” (Serbia).

Ca urmare a activităţii sale literare a fost distinsă cu numeroase premii. Încununarea supremă a creaţiei sale a fost primirea în Uniunea Scriitorilor din România în anul 2012. Este, de asemenea, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2001) şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2006). Nenumăraţi scriitori s-au aplecat asupra creaţiei sale. Cezar Ivănescu scria: „dintre poetele prezente în cenaclul nostru (n.m. Numele Poetului), Daniela Firănescu, Florentina Vişan, Iuliana Paloda reprezintă o anumită linie solară, vitală, scriind poeme verslibriste, iluminate printr-o mare rigoare şi austeritate stilistică, versuri cu accent aforistic, ceea ce în final conferă poemelor magistralitate”.

Eu personal am constatat că majoritatea poeziilor sale sunt cu tematică biblică, adevărate icoane, ceea ce face şi mai puternică legătura Iulianei Paloda-Popescu cu literatura şi arta plastică. Poeziile prezentate cred că justifică pe deplin această afirmaţie.

Icoana

Primăvara

ochii mamei sunt fluturi

clipind peste lanul

de trifoi înflorit!…

În rochie străvezie trece mama

lunecând peste aburul norilor

şi chemându-mă

să intrăm în Icoana copilăriei!…

Eu încerc să-i răspund,

însă Îngerul

îmi pecetluieşte gura

şi mă poartă departe,

la margini de vis!…

Îngerul Domnului

De dimineaţă,

Îngerul Domnului

a venit să îmi spună ceva!…

Singură,

cu privighetoarea pe umăr,

am semnat legământul tăcerii!…

Scriu în inimă şi nu pot vorbi,

numai pasărea poate cânta,

până când lacrima

se preface în mare

şi vine Îngerul

să o bea!…

Cu privighetoarea pe umăr

Soarele răsare din mare,

pe un cer ivoriu

şi se aud paşii Domnului

pe ţărmul pustiu!…

Îndrăgostită, privighetoarea

se avântă-n cununa de spini

şi îşi răneşte inima!…

Domnul o ceartă,

Domnul o iartă,

Domnul îi cuvântă,

Apoi, o aşează pe umăr,

o ascultă cum cântă

şi trec împreună

prin marea de lacrimi

din iubire prea multă!…

Exod

Doamne,

nu ştim de unde vin şi

unde pleacă sufletele pierdute!…

Unele pier în tăceri, sau în mări,

sau în crânguri cu privighetori,

altele ruga Ta o ascultă şi

se înalţă în vis de Domn,

apoi cântă, până

se fac păsări,

până se fac

om!…

Scară la Cer

Doamne,

sufletul are

trepte de lacrimi

şi e tot mai stingher,

inima trece din Cer în

alt Cer, până când Îngerii

o aşează-n lumină

şi pier!…

XXIII

Manuel,

ziua s-a stins,

păsările împânzesc Cerul,

noaptea îşi leagănă stelele,

mările!…

Îngeri cu aripi de foc

trec în cearcănul norilor,

sălciile-nfloresc rugătoare,

în timp ce corabia Domnului

se arată pe mare!…

XLIV

Manuel,

zorii se-apropie –

păsările cântă îndrăgostite

de albastrul zilei şi iarăşi

ne trezim din vis amar!…

Moartea ne înfăşoară

în pânze reci,

iar din suflarea ei

şarpele fricii

lunecă-n liniştea firii,

însângerându-i inima!…

LIX

Sufletul nou la-nviere

flori de lumină-ar purta,

rugul mai arde-n tăcere

liniştea mea şi a ta!…

LX

Lumina stelei căzătoare

clipeşte-n ceruri tremurând

apoi visează cum în mare

mulţimi de stele se aprind!…