Consilierul judeţean Alexandru Buşcu ar putea fi revocat din Consiliul de Administraţie al Romaero, pe care îl şi conduce

Acţionarii Romaero Bucureşti, companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor civile şi militare de transport de pasageri sau cargo, vor să revoce trei membri din Consiliul de Administraţie, cărora le expiră mandatele, şi să numească administratori provizorii. Subiectul va fi supus aprobării în şedinţa din 23 aprilie, scrie News.ro. Cei trei membri cărora le expiră mandatele sunt buzoianul Alexandru Buşcu – deţinător şi al funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie -, Doina Variu şi Adriana Sîrzea, toţi fiind numiţi în luna decembrie a anului trecut. În şedinţa acţionarilor urmează să fie aleşi, totodată, administratori provizorii, dar şi să fie stabilită durata mandatelor acestora.

Pentru primele nouă luni ale anului trecut, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% faţă de perioada similară a anului 2016, când s-au ridicat la 26,93 ­mi­lioane lei. Romaero, companie controlată de Ministerul Econo­miei, are aproximativ 760 de salariaţi şi o valoare de piaţă de 174,14 milioane lei. În 2016 compania a înregistrat pierderi de 60,3 milioane lei. Prin bugetul de venituri şi cheltuieli din 2017, Romaero a estimat că va încheia anul cu pierderi de 44,18 milioane lei şi venituri totale de 62,7 milioane lei.

Buzoianul Alexandru Buşcu, fost pilot şi instructor de zbor la Şcoala Militară pentru Aviaţie de la Boboc, a devenit consilier judeţean social-democrat după demisia din deliberativul judeţului a colegului său de partid Doru Muzgoci. Acesta face parte din Comisia pentru acti­vităţi ştiinţifice, învăţământ, sănă­tate, cultură, protecţie socială, sportive şi turism şi este reprezentant al Consi­liului Judeţean în Consiliul de Administraţie al Teatrului „George Ciprian” Buzău. Alexandru Buşcu, în vârstă de 57 de ani, a fost numit, în luna octombrie a anului 2017, administrator provizoriu al Romaero, până la data întrunirii Adunării Generale a Acţionarilor societăţii şi numirii unui administrator, se arată într-un raport al companiei. Alexandru Buşcu este economist, dar şi pilot militar, şi a fost numit, vara trecută, membru interimar în Consiliul de Administraţie al Romaero.

Un comentariu la „Consilierul judeţean Alexandru Buşcu ar putea fi revocat din Consiliul de Administraţie al Romaero, pe care îl şi conduce”

  1. Domnilor acest Buscu nu se mai satura de bani si el si nevastasa sunt oameni de foarte proasta calitate .(D-na lucreaza la Compania de Apa) , dar vorba vine ca lucreaza de ani de zile nu cred ca a intocmit o hartie.

Comentariile sunt închise.