Astăzi, începând cu ora 9,30, la Casa Fotbalului, are loc tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adus o serie de modificări la „Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Jocurilor de Baraj pentru Promovarea în Liga 3”.
Principala noutate o reprezintă faptul că au fost stabilite şapte regiuni cu câte şase judeţe în componenţă, iar în momentul tragerii la sorţi nu se va mai ţine cont de învecinarea judeţelor sau de faptul că în sezoanele trecute respectivele reprezentante s-au mai întâlnit la baraj. Conform repartizării făcută de FRF, campioana Buzăului se va duela cu una dintre câştigătoarele judeţelor Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa sau Vrancea. Cele şase judeţe fac parte din Regiunea 7 Sud-Est.
Meciurile de baraj vor avea loc pe 16 iunie (ora 18,00 – turul) şi 23 iunie (ora 17,30 – returul), astfel că echipa campioană va trebui anunţată la FRF cel mai târziu pe 11 iunie. La jumătatea campionatului, în Liga a 4-a Buzău, lideră este SCM Gloria. Tragerea la sorţi de astăzi va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Fotbal.