„Eşti făcută pentru muzică!”. Aceasta a fost reacţia lui Florin Călinescu, după evoluţia buzoiencei Bianca Mihai, pe scena de la „Românii au Talent“. Tânăra de 16 ani, elevă a Colegiului „B. P. Hasdeu”, este una dintre cele mai bune concurente de anul acesta din celebrul show de televiziune de la Pro TV, reuşind să obţină patru de DA din partea juraţilor.
Bianca Mihai a interpretat, în variantă jazz, o piesă a Corinei Chiriac, „Inimă nu fi de piatră”.
„Deschizi geamul şi arunci computerul pe geam. Nu-ţi va fi de folos. Pierzi vremea, o să faci riduri, îţi strici ochii aceia frumoşi. Eşti făcută pentru muzică”, a spus Florin Călinescu.
Obişnuită cu succesul
Chiar dacă evoluţia sa din emisiunea de vineri seară a transformat-o brusc într-o vedetă, buzoianca se poate mândri şi cu alte reuşite în plan artistic, cel puţin la fel de importante ca evoluţia de pe scena de la „Românii au Talent“.
Astfel, Bianca Mihai a obţinut, anul trecut, Premiul I la cea de a a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Chants, sons sur scene”, organizat la Baia Mare. Buzoianca s-a evidenţiat atunci în faţa concurenţilor din 13 judeţe, cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, care au interpretat melodii în limba franceză.
Tânăra pregătită de profesorul Constantin Stănculeanu şi-a mai adăugat în palmares şi trofeul concursului „Talentul din liceu se-ARaTA”, cel mai popular şi diversificat concurs între liceenii buzoieni cu talent artistic, o competiţie care se derulează pe şapte secţiuni (muzică, artă plastic, actorie, dans, artă fotografică etc.). Talentul său a fost remarcat de organizatorii concursului, ceea ce a făcut ca, luna aceasta, Bianca Mihai să cânte alături de Florin Giuglea, unul dintre cei mai buni chitarişti români, cu ocazia concertului pe care acesta la susţinut în Cafeneaua Artiştilor. Buzoianul Florin Giuglea a avut ocazia să cânte alături de mari artişti precum Felicia Filip şi Mike Godoroja.




