Șefele Inspectoratului Școlar decise să atace în instanță evaluarea care le demite: „Om fi deranjat noi cu ceva, dar cineva trebuie să răspundă pentru nedreptatea asta”

Conducerea Inspectoratului Școlar Județeana a susținut astăzi o conferință de presă, după ce toți cei trei inspectori generali/adjuncți au primit din partea Ministerului Educației calificativul „nesatisfăcător”. Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău au contestat evaluarea, urmând să depună și oficial o contestație în momentul în care vor primi documentația completă de la minister și nu doar un simplu fax așa cum s-a întâmplat deocamdată.

Ca o ironie, reprezentanții Ministerului Educației, au decis ca, în ciuda calificativelor rușinoase, să lase în sarcina celor trei inspectori generali/adjuncți organizarea bacalaureatului special pentru alte județe, iar anul acesta, organizarea a trei olimpiade naționale.

Argumentele celor trei inspectori sunt legate de faptul că „evaluatorul”, care ar fi o persoană care nu a lucrat niciodată în învățământ, nu a punctat corect activitățile prevăzute în rubricile standard. Conducerea IȘJ Buzău își susține afirmațiile prezentând fișele de autoevaluare, în baza cărora evaluatorii puteau găsi toate dovezile referitoare la activitățile desfășurate în fruntea inspectoratului. Fișele de autoevaluare nu se mai regăsesc acum în fișa prezentată de Ministerul Educației. Diferențele dintre punctajele evaluării și cele ale autoevaluării sunt extrem de mari. De exemplul, în cazul Nelei Wamsiedel, la evaluare a primit 68 de puncte, iar în baza calcului făcut pe baza grilei de autoevaluare a reieșit un punctaj de 95 de puncte.

Întrebate dacă decizia care duce la schimbarea lor din funcție are legătură politică, cei trei inspectori au spus că indiferent de interesele politice, nu vor accepta să iasă din învățământ cu obrazul pătat și își vor face dreptate în instanță.

„Indiferent ce a fost este un lucru rușinos că într-o țară în care dorim să trăim corect, se bazează pe alte criterii. Mie îmi lasă un gust amar. Nu accept ca după 36 de ani de muncă cu performanțe, chiar foarte multe, să plec din instituție cu calificativul <nesatisfăcător>. Cel care mi-a produs acest prejudiciu va plăti chiar dacă evaluarea se va modifica. Om fi deranjat noi cu ceva, dar cineva trebuie să răspundă pentru nedreptatea asta. (…) Au fost județe în care s-au fraudat examene și generalii au luat evaluarea cu 10. Ce am greșit noi atât de mult încât să luăm ultimul calificativ și să plecăm din fruntea inspectoratului? (…)”.

Întrebată de reporteri dacă este dispusă să intre în PSD pentru a scăpa de problemele cu Ministerul Educației, inspectorul general Florina Stoian a spus: „doamna Wamsiedel (n.r. – inspector general adjunct) este în PSD și uite că tot este pe lista neagră”.

”Se spune că eu sunt în PSD, așa se spune, și nu mă susține nimeni bag de seamă. (reporter: <i-ați supărat cu ceva…>). I-oi fi supărat cu ceva. (reporter: <or vrea să pună pe altcineva>). Probabil asta se urmărește, să pună pe altcineva. (…) Eu nu mă tem și sunt mai optimistă ca doamna Florina Stoian că vom câștiga. În istoria Ministerului Educației nu a mai existat vreodată un astfel de calificativ”, a declarat inspectorul general adjunct Nela Wamsiedel.

8 comentarii la „Șefele Inspectoratului Școlar decise să atace în instanță evaluarea care le demite: „Om fi deranjat noi cu ceva, dar cineva trebuie să răspundă pentru nedreptatea asta””

  1. Ati uitat domnule Ionescu.o cum ati demis-o pe directoarea Denes de la Nehoiu(va era si neam)?Oare nu tot la comanda?Asta spre aducere aminte acum mai multi ani.Mai usor cu sfaturi si cu pianul pe scari

    • Greșești Ioane, mă confunzi. Îmi pare rău că o doamnă ca Deneș nu era rudă cu mine. Regret că nu e mai aproape să comunicăm …Sincer îți spun mi-aș dori să mai văd personaje cu calitățile managriale ca ale dumneaei. Eu nu dau sfaturi ci îmi exprim opinii la care țin. Sigur că, deocamdată, opozanții antireformă și profitorii de sinecure, se pare că sunt mai numeroși decât doritorii unei reforme reale și totale a școlii!

  2. Cunosc sentimentul! L-am trăit, am pățit-o–era o altă epocă–m-am luptat, am câștigat ! Acum e cu totul altă situație. Cu cât se amestecă mai mult incompetența politică în evaluarea competențelor profesionale și manageriale, cu atât rezultatul va fi din domeniul perenității incompetențelor, pe termen indefinit. Înainte de 89, cu o situație asemănătoare, puteai să te duc și la ierarhia cerească și nu-ți găseai dreptate. Tare mă tem că ne-am întors la acele vremuri după 28 de ani ai speranțelor într-o selecție democratică a valorilor. Aici nu e vorba de a susține sau nu pe cineva sau de a arăta, total necuviincios, o anumite satisfacție răutăcioasă! În cazul de la isj Buzău e vorba de un anume principiu și de o modalitate în afara oricărei etici profesionale. Acoliții ministrului Pamblică, pentru a-și păstra fotoliile de funcționari publici, în obediența lor nestăvilită, se aliniază fără crâcnire și execută ordine ca pe vremea lui Cească. Ar fi o satisfacție colegială dacă o contestație la evaluarea făcută de ME s-ar încheia cu reconsiderarea punctajului. Bineînțeles, aceasta, dacă și numai dacă, până la rerezolvarea pozitivă a contestației, nu s-ar trece la pasul următor, absolut necesar, DESFIINȚAREA INSPECTORATELOR ȘCOLARE …

  3. Totul se plateste!
    Valabil pentru toate trei. Nu le mai ajungeai la nas!
    In ISJ bate vantul. Inspectorii nu se prezinta la program?? Ei semneaza condica?? Sau doar prostii din scoli?? Cand cauti pe cineva, nu este.
    Si DOAMNELE, nu servesc decat Istambul, Paris, Germania, Suedia, ca pe aci local este greu si munca multa!!!
    Unii au cate 2 norme (contabili, secretare, bibliotecare, informaticieni) si unde mai pui ca nu au studii de specialitate, dar sunt platite ca si cum ar avea. Si mai vorbim de competenta??

  4. Aveti probleme doamnelor cu punctajele la evaluarea dosarelor???
    Sa va invatati minte ca sa evaluati dosarele depuse de educatori/invatatori/profesori/directori/personal auxiliar, asa cum trebuie si nu dupa cum preferati domniile voastre (intai somitatile si dupa aceea restul), la transferuri, detasari, salarii de merit, etc.

  5. Profesorul Miu Gheorghe de la Școala Padina a primit calificativ „Foarte bine!”, ba mai mult și gradație de merit pentru activitatea ca director si cu toate acestea ați făcut „clacă” și l-ați demis, l-ați umilit și l-ați batjocorit, deși ati avut destule semne că greșiți, că mințiți și puteați repara greșeala..Ați numit in locul lui ca director personaje care nu au fost în stare să-și ocupe postul de profesor prin concurs de titularizare, în schimb i-ați făcut directori la apelul bocancilor din nimic, adica din „Spiru Haret” sau ID.
    Dumnezeu plătește cu adevărat, „doamnelor”! Și este doar începutul. Dumnezeu v- a dat calificativul „Nesatisfacator!” și nu onorat ministerul.

  6. Daca doamnele nu au nedreptatit niciun profesor, acei „otelari” care duc greul, aceia care isi tocesc nervii cu toate viitoarele rebuturi ale societatii, ar trebui sa facem front comun sa ne aparam sefele. Daca un profesor a avut o problema si l-au trimis elegant si glacial la plimbare, daca au titularizat la apelul bocancilor prostovane, daca au tinut in brate un director tolomac(a) semianalfabet…atunci mi-e jena sa sciu injuratura…nu va e rusine sa umblati cu chichite legislative?!!! o fisa de evaluare e…o fisa de evaluare …ai facut sau nu…cel putin asa cred.

  7. Totul se plătește,ce oferiți doamnelor,primiți!Dar de ce reclamați nedreptatea,nu o rezolvă partidul sau mergeți pe ,,culoare,,?

Comentariile sunt închise.