Buzoianul în vârstă de 62 de ani, care a fost prins sâmbătă seară furând pastă de dinţi dintr-un magazin din cartierul Dorobanţi s-a ales cu un al doilea dosar penal, după ce poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău au stabilit că este autorul unui alt furt comis la sfârşitul lunii trecute. Din cercetările efectuate a reieşit că, în după amiaza zilei de 23 ianuarie 2018, acesta ar fi sustras un telefon mobil, profitând de neglijenţa persoanei vătămate care şi-a lăsat bunul nesupravegheat, pe o tejghea din incinta unei societăţi comerciale.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate, o tânără în vârstă de 22 de ani, din Breaza.
Sâmbătă seară, individul, de etnie romă cu domiciliul pe Primăverii, a furat pastă de dinţi dintr-un magazin din Dorobanţi. Bărbatul a intrat în magazinul Triton, a luat un pachet cu 12 tuburi cu pastă de dinţi, apoi a ieşit grăbit.
Administratorul magazinului l-a văzut şi a fugit după el, la scurt timp reuşind să-l ajungă, să-l imobilizeze şi apoi a chemat poliţia. Pentru că s-a lovit, în cădere, bărbatul a primit îngrijiri medicale înainte să fie dus la Poliţie.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Şi în cazul furtului de telefon s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.