Răzvan Vasilescu şi Şerban Pavlu, într-o comedie inteligentă, pe scena de la Buzău

Doi mari actori pe aceeaşi scenă, într-un spectacol la Buzău. Este vorba despre Răzvan Vasilescu, cunoscut mai ales pentru rolul memorabil din filmul „Balanţa”, în regia lui Lucian Pintilie, şi Şerban Pavlu, un actor aflat pe val în urma prestaţiei din serialul „Umbre”, produs de HBO.

Cei doi vor juca la Buzău, pe 19 februarie, de la ora 19,30, la sala Consiliului Judeţean, în spectacolul „Cre­ditul” de Jordi Galceran, în regia lui Mihai Constantin.

Una dintre cele mai interesante legi ale sociologiei este Teorema lui Thomas: un fapt neadevărat devine adevărat prin consecinţele sale. Dacă staţi un pic să vă gândiţi, cu siguranţă aţi văzut aplicată această lege socială în viaţa de zi cu zi. Cel mai banal exemplu vine din zona economică: dacă arunci un zvon legat de o posibilă scădere a preţului unor acţiuni, acel zvon va genera, într-un final, scă­derea preţului acelor acţiu­ni.

Tot în domeniul bancar ne aflăm şi în cazul spectacolului „Creditul”. Un cetăţean (Şerban Pavlu), se duce din bancă în bancă, în speranţa că măcar una îi va acorda un credit. Nu este solvabil, nu poate aduce garanţii, însă are nevoie de bani. Suma nu e mare, însă nevoia este urgentă.

 Psihologie, sociologie şi tone de umor inteligent de foarte bună calitate

Aşa că, la una dintre vizite, decide să încerce o metodă alternativă. Merge la directorul băncii şi-i spune clar şi precis că urmează s-o seducă pe nevasta acestuia. Directorul se simte jignit, îl dă afară, dar… ce urmează după acest dar rămâne să descopere spectatorii. Singurul indiciu este că se aplică întocmai Teorema lui Thomas: o chestie neadevărată devine foarte adevărată prin consecinţele sale.

Potrivit organizatorilor, la acest spectacol ar trebui să fie prezenţi toţi angajaţii băncilor din România. Şi toţi ar trebui întrebaţi: cum aţi acţiona dacă aţi fi în locul directorului de bancă (interpretat magistral de Răzvan Vasilescu)?

Este multă psihologie în acest spectacol, ceva sociologie, câteva idei interesante despre economie, dar, cel mai important, tone de umor inteligent de foarte bună ­ca­litate. Totul într-un ritm alert care nu-ţi lasă timp să respiri. Deci, indiferent de care parte a baricadei vă aflaţi, înainte să cereţi sau să (nu) acordaţi un credit, v-ar ajuta foarte mult să vedeţi acest spectacol.

Preţurile biletelor la spectacolul de la Buzău sunt: 60 lei (categoria I), 50 lei (categoria II). Pentru bilete şi rezervări sunaţi la telefon 0723.429.264