Un buzoian de 34 de ani a reușit să bată recordul de viteză înregistrat de la începutul anului pe tronsonul din DN2E85 care traversează județul Buzău. Tânărul a dat peste cap radarul polițiștilor buzoieni amplasat pe sectorul de drum european dintre Buzău și Râmnic. Bărbatul, care conducea un BMW seria 5 a fost surprins în afara localității Grebănu circulând cu 210 kilometri la oră, motiv pentru care a rămas, pe loc, fără permis și s-a ales și cu o amendă usturătoare.
Potrivit Poliției, peste 200 de șoferi au fost depistați, joi, de polițiști încălcând regulile de circulație. Dintre aceștia, 35 au depășit limita de viteză, 15 dintre ei rămânând fără permis, iar alții pentru defecțiuni tehnice la mașini ori pentru alte abateri.