Profesorii buzoieni, nemulţumiţi după ce s-a schimbat data de primire a salariului

Dacă, până acum, cadrele didactice îşi primeau salariile, în funcţie de unitatea de învăţământ la care activau, de pe 5 până pe data de 15 ale fiecărei luni, începând din această lună, profesorii îşi vor primi salariile începând cu data de 14 a fiecărei luni. Greu de crezut că această dată va fi respectată pentru toate cadrele didactice.

Modificarea vine ca urmare a schimbării ordonatorului de credite, de la autoritatea locală, la Ministerul Educaţiei Naţionale. Profesorii buzoieni se arată nemulţumiţi de schimbarea datei de salariu şi spun că vor face eforturi să reglementeze situaţia.

„Nu este normal, avem rate de plătit“

„Deocamdată s-a amânat plata salariilor. Întârzierea s-a produs pentru că s-a schimbat ordonatorul de credite: nu mai este Consiliul Local, ci Inspectoratul Şcolar. Totodată, s-au modificat datele de plată a salariilor. Până acum, primeam salariile între 5 şi 15 ale lunii, iar acum primim între 14 şi 15 ale lunii. Lucrul acesta ne nemulţumeşte şi vom încerca să aducem plata mai devreme. Nu este normal să muncim o lună şi să primim salariul abia peste o lună şi jumătate. Gândiţi-vă că sunt persoane care au rate de plătit şi, acum, totul va fi dat peste cap, fiind obligaţi să plătească în plus pentru întârzieri”, a declarat liderul Sindicatului Învăţă­mântului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre.

Decizia privind schimbarea datei de salariu a fost comunicată pe 9 ianuarie de Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta a anunţat că, în conformitate cu Ordinul Ministrul Finan­ţelor Publice din 28 ianuarie 2005, completat cu acela din 7 martie 2017, plata salariilor pentru angajaţii din învăţă­mânt trebuie făcută în ziua de 14 a fiecărei luni, pentru luna anterioară. Luna aceasta, data de 14 a picat duminica.

4 comentarii la „Profesorii buzoieni, nemulţumiţi după ce s-a schimbat data de primire a salariului”

  1. TOTUL pleacă de la EDUCATIE…..fără educatie nu se respectă legea si avem infractori, fără educatie nu stim sa ne aparam sanatatea si avem bolnavi, fara educatie nu avem specialisti si avem someri, fara educatie avem violente, accidente, epidemii, fără educatie nu avem patrioti, etc
    CONCLUZIA : Educatia trebuie reconsiderată ca prioritatea nr.1 a României.

  2. Cum să te duci la ore cu grija zilei de mâine?. Putem vorbi de calitate?.Învățământul este îngropat într-o prăpastie și nu există speranța unei salvări.Tanti Viorica Vasilica e cucoană și nu cred că se va apleca spre 6% din lege! E foarte bine. Mă mir că cineva își mai face probleme. Oricum cei mai mulți votanți pesediști sunt din rândul profesorilor așa că își pot spăla rufele în familie. Sindicatul e de mult trecut cu arme și bagaje la psd. Schimbarea de la primărie la inspectorat a plății salariilor e tot o chstie politizată. Reforma școlii s-a înțepenit în tot felul de proiecte de proveniență occidentală prin care se înceacă un calapod vestic cu altă mărime decât al nostru. Ideia prostirii în masă e da la „tătucu” Stalin, așa că să nu ne mai mirăm.. „Lui Stalin, pardon, Livache, slavă, slavă-i cântăm/Pe drumul lui mai dârz ne-avântăm”

  3. Vorbiti de calitate….dacă nu ar fi salariile mizerabile atunci la catedra ar ajunge oameni competenti nu toate rămășițele care au luat bacul cu note mici si au ajuns profesori………ca aia cu note mari s-au îndreptat către domenii de unde ies bani…

  4. Ce-mi place Sa dea in judecata ministerul Pana acum dadeau primariileOr sa se dea singuri pana la urma Nu iese nimeni de la sindicat sa vorbeasca despre calitatea invatamantului ,doar de salarii,dobanzi,dobanzi la dobanzi si orice doar bani sa iasa

Comentariile sunt închise.