Bambusul este planta cu cel mai rapid ritm de creştere de pe Pământ. Acesta creşte cu 10 cm pe zi, asta în timp ce majoritatea plantelor cresc cu doar câţiva milimetri zilnic. Bambusul ajunge la maturitate în 5 – 8 ani, în condiţiile în care copacii cresc în medie cu 2,5 centimetri pe săptămână.
Stejarul, spre exemplu, are nevoie de 120 de ani să ajungă la maturitate. Pe de altă parte, deşi creşte într-un ritm alert, florile sale sunt extrem de rare. Unele specii înfloresc odată la 60-100 de ani, lucru ce este un mister pentru botanişti, aceştia nereuşind să găsească un răspuns la această enigmă.
Misterul plantei se adânceşte şi mai mult în momentul în care aceasta înfloreşte. Asta deoarece toate plantele care provin din aceeaşi „plantă mamă”, indiferent de locul în care se află, temperatură sau anotimp, înfloresc simultan, fie că sunt la sute sau mii de mii de km distanţă una de alta. Se crede că aceste plante înrudite şi îşi păstrează intact programul genetic. E ca şi cum planta „fiică” sau „strănepoată” ar avea un ceas intern, iar viaţa ei decurge în ritmul dat de planta mamă.
Cercetătorii cred că această înflorire în masă creşte rata de supravieţuire a populaţiei de bambus. Odată ce planta a ajuns la maturitate şi a înflorit, aceasta moare. Păduri întregi de bambus mor şi se nasc în acelaşi timp, oferind o imagine incredibilă a ciclului naturii.