Anul sportiv 2018 la tenis de masă începe la Buzău

Sala Sporturilor din Buzău va găzdui prima competiţie oficială din 2018 în tenisul de masă românesc, conform programului anunţat de Federaţie. Astfel, în perioada 11-14 ianuarie, la Buzău va avea loc Cupa României la juniori I şi II, competiţie care va fi urmată, în intervalul 2-4 februarie, de Campionatul Naţional de juniori II.

Alte competiţii care vor mai fi organizate la Buzău în 2018 sunt Campionatul Naţional echipe seniori Divizia B, retur (22-24 februarie), Campionatul Naţional individual seniori (2-4 martie), Campionatul Naţional juniori III, 8-10 ani, (11-13 mai), Campionatul Naţional Divizia A, echipe seniori, tur 2018-2019 (30 august – 1 septembrie) şi Cupa României, tineret şi seniori (14-16 decembrie). Calendarul mai poate suferi modificări pe parcurs, în funcţie de situaţiile de moment.