Buzăul va fi judeţ-pilot într-un proiect de amploare al Ministerului Educaţiei, prin care toate unităţile de învăţământ vor fi dotate cu echipamente IT de înaltă performanţă, după ce a fost selectat dintre cele șase județe care îndeplinesc criteriile de eligibilitate și și-au manifestat interesul față de finanțarea din fonduri europene în valoare de 25 milioane euro, susțin surse din Ministerul Educației.
Criteriile de eligibilitate pentru obținerea finanțării din fonduri europene, prin Programul Operaţional Competitivitate, secţiunea e-educaţie au fost: să nu fie un judeţ considerat dezvoltat conform criteriilor aplicabile la finanţare europeană; să aibă un număr de profesori cuprins între 4.000 şi 5.500; să aibă un număr de elevi cuprins între 45.000 şi 70.000; să aibă capacitate de asigurare a sustenabilităţii proiectului timp de cinci ani după finalizarea implementării.
Prin acest proiect, vor fi dotate clasele cu elevi din clasa a V-a şi până în clasa a XII-a, precum şi cele de învăţământ profesional, nelimitativ, cu tablete pentru uzul elevilor – în fiecare clasă va fi un număr de tablete egal cu numărul băncilor pentru elevi -, care se vor folosi la şcoală, fără a fi luate acasă, laptopuri pentru toţi profesorii din judeţul respectiv, table inteligente, câte una în fiecare clasă, videoproiectoare şi ecrane de proiecţie, câte unul în fiecare clasă, conectare wireless a şcolilor. Suplimentar, pentru învăţământul profesional se vor achiziţiona imprimante 3D.
Amănunte, în ediția de mâine a cotidianului OPINIA.