Victorie cu emoţii pentru handbaliste

  • Dinamo Bucureşti – SCM Gloria Buzău 28-29 (15-12)

    Echipa de handbal feminin SCM Gloria Buzău a rămas cu punctaj maxim şi dupăetapa a 9-a a Diviziei A, dar elevele lui Romeo Ilie au avut mari emoţii pe terenul lui Dinamo Bucureşti. Sâmbătădupă-amiază, în Sala „Elite” din Capitală, echipa buzoianăs-a impus la limită, scor 29-28, în faţa unei echipe aflatăîn mare revenire de formădupăultimele transferuri. Tinerele jucătoare bucureştence au început meciul foarte bine, iar după10 minute conduceau cu un incredibil 5-1! Şi cam aşa s-a jucat întreaga repriză, cu gazdele în avantaj, 15-12 fiind scorul dupăprimele 30 de minute. În partea a doua, s-a jucat însădupăun alt scenariu. Lipsa de experienţăa început săle joace feste gazdelor, iar mult mai titratele buzoience au profitat de fiecare eroare a adversarelor. SCM Gloria a recuperat diferenţa, apoi a trecut la conducere, fiind rândul oaspetelor săse desprindăspre final la o diferenţăde 4 puncte. Dinamo a încercat săsalveze măcar un punct, dar ultimele atacuri nu i-a mai adus decât o reducere de scor: 28-29 la final. SCM Gloria împarte în continuare prima poziţie a clasamentului cu Neptun Constanţa, ambele având câte 24 de puncte. Etapa viitoare, sâmbătă, la Sala Sporturilor, echipa buzoiană o va întâlni pe Spartac Bucureşti.

   Rezultate etapa a 9-a: Călăraşi – Tulcea: 23-25, Bacău – Steaua: 28-29, Şcoala 181 – CSM II: 26-41, Piatra Neamţ – Plopeni: 28-24, Iaşi – Constanţa: 26-34, Spartac – Ştiinţa: 17-38. CSS Târgovişte a stat.