Galeriile de Artă Buzău găzduiesc joi, 26 octombrie, de la orele 17,00, lansarea volumului de versuri „Ulise orb. Blind Ulysses. Ulysse aveugle” (versuri în română, engleză şi franceză, 2017), semnat de Ovidiu Cameliu Petrescu.
Absolvent al facultăţile de Filozofie (1977) şi Drept (1985), ambele din cadrul Universităţii Bucureşti, buzoianul este considerat un apreciat eseist, publicist, poet şi animator cultural. Cele mai importante activităţi le-a desfăşurat în Parlamentul României, unde a fost deputat de Buzău, în perioada 1990 – 2004. În legislatura 2000 – 2004 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A mai fost preşedintele delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO.
Debutul literar absolut are loc în anul 1970, cu versuri, în revista „Năzuinţe” a Liceului „M. Eminescu”. Se numără printre întemeietorii publicaţiei „Foaia literară” a Cenaclului „Al. Sahia” de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău, unde publică versuri. În anul 2002, Ovidiu Cameliu Petrescu, împreună cu un grup de prieteni scriitori, înfiinţează Asociaţia culturală „Renaşterea buzoiană”, al cărui preşedinte este de la înfiinţare, asociaţie care a editat peste 100 de titluri de carte, iar din anul 2004, tipăreşte, anual, Almanahul „Renaşterea Buzoiană“.