Împreună cu reprezentanţii Crucii Roşii Buzău / Elevii Colegiilor „Mihai Eminescu“ şi Tehnic au cumpărat alimente în valoare de 2.200 lei pentru bătrânii din căminul „Vintilă Vodă“

  • De la Şcoala „George Emil Palade”, Crucea Roşie a transportat la cămin pachetele donate de copii şi profesori

   „Aflând din mass-media locală despre situaţia dificilă prin care trece Căminul pentru persoane vârstnice «Vintilă Vodă>, Crucea Roşie Buzău nu putea rămâne indiferentă nici în acest caz. Astfel, a mobilizat voluntarii şi instituţiile partenere, în special unităţi şcolare, pentru a demara o campanie de strângere de alimente, care să fie donate Căminului pentru Persoane Vârstnice «Vintilă Vodă>, contribuind, astfel, la supravieţuirea acestuia“, transmite, într-un comunicat, Crucea Roşie Buzău.

   „În două zile, s-a strâns suma de 2.200 lei, de la Colegiul Tehnic şi Colegiul «Mihai Eminescu>. Am fost surprinsă. Nu mă aşteptam ca în două zile să se atrângă aceşti bănuţi, care reprezintă banii lor de buzunar. Imediat ce am cumpărat alimente, le-am şi transportat către căminul de bătrâni. Am vorbit cu directorul de acolo, pentru că am luat şi alimente perisabile: carne de pui de porc, caşcaval, brânză. Am luat şi alimente de post, pentru că unele persoane ţin post miercurea şi vinerea: măsline, sucuri, conserve. Dar am luat şi alimente neperisabile: ulei, zahăr, făină, tăiţei, spaghete, orez, mălai etc. Am încărcat maşinuţa «Băncii de Alimente> împreună cu elevii cu care am şi făcut cumpărăturile”, spune directorul Crucii Roşii Bu­zău, Floarea Bârzu.

   Prima acţiune în acest sens a avut loc în data de 19 octombrie, când, începând cu ora 9,00, voluntarii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Buzău şi de la Colegiul Tehnic Buzău, elevi şi cadre didactice, au mers la Carrefour din Aurora Mall, unde au cumpărat alimente de bază şi le-au depus în recipientul special destinat proiectului „Banca de Alimente”, pentru a fi donate căminului de persoane vârstnice din Vintilă Vodă. De asemenea, vineri 20 octombrie, Crucea Roşie Buzău a preluat şi transportat la Căminul pentru Persoane Vârstnice «Vintilă Vodă> alimentele colectate de elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău.

   „După aceste acţiuni, vom continua demersul, în măsura posibilităţilor, astfel încât să putem contribui la susţinerea Căminului pentru Persoane Vârstnnice «Vintilă Vodă>, până când situaţia acestuia va fi lămurită şi rezolvată de cei în drept”, spune directorul Crucii Roşii Buzău, Floarea Bârzu.

   „Banca de Alimente“ este un proiect pe care Crucea Roşie Buzău îl desfăşoară de mai mulţi ani pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate. De data aceasta, Crucea Roşie vine în sprijinul căminului de bătrâni de la Vintilă Vodă, care de câteva luni funcţionează la cota de avarie, după ce Ministerul Muncii a sistat programul de susţinere a aşe­zămintelor sociale pentru vârs­tnici, înfiinţate în sediile unor spitale dezafectate, iar Primăria comunei Vintilă Vodă, în subordinea căreia funcţionează căminul, nu mai are posibilitatea susţinerii tuturor cheltuielilor necesare. Salvarea căminului şi a bătrânilor care şi-au găsit aici adăpost deasupra capului înainte de marea trecere se aşteaptă din partea Consiliului Judeţean.