Doi turişti care s-au rătăcit sâmbătă la Colţi au fost coborâţi în siguranţă de pe munte

   Jandarmii buzoieni au recuperat, în data de 21octombrie, doi turişti rătăciţi în zona Colţi – Aluniş. Este vorba despre o turistă care s-a rătăcit de grup în zona Vf. Turtudui şi despre un bărbat, care a fost căutat în zona bisericii din piatră Aluniş. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău a primit, sâmbătă, un apel prin 112, prin care s-a anunţat că două persoane s-au rătăcit în zona Aluniş-Colţi. Primul apel a fost primit în jurul orei 13,55. Imediat a fost trimisă în zona bisericii din piatră Aluniş o patrulă de jandarmi din cadrul Postului Montan Nehoiu. Jandarmeria a luat legătura şi cu voluntari din cadrul Serviciilor Voluntarei pentru Situaţii de Urgenţă local, echipele stabilindu-şi zone de căutare. După aproximativ o oră, bărbatul a fost găsit de o echipă de voluntari şi a fost condus către grupul din care făcea parte. Câteva ore mai târziu,  în jurul orei 18, 45 a fost primit un al doilea apel la 112 prin care se semnala faptul că o  persoană cazată la o pensiune din localitatea Colţi  s-a rătăcit de grup în zona Vârfului Turtudui din localitate. Căutarea turistei a început în jurul orei 19,00, după ce s-a organizat o echipă de căutare formată din jandarmi, poliţişti, voluntari din cadrul Serviciilor Voluntarei pentru Situaţii de Urgenţă din localitatea Colţi. La căutări a participat şi ghidul care însoţea grupul de turişti. În jurul orei 20,15, persoana a fost găsită şi coborâtă în siguranţă la pensiune. În ultima vreme, tot mai mulţi turişti care se aventurează în zona Colţi au dat de lucru jandarmilor montani, în sensul că au plecat total nepregătiţi pentru astfel de trasee şi s-au rătăcit, fiind, din fericire, găsiţi la timp şi coborâţi  de pe munte în condiţii  de siguranţă. 

Un traseu frecventat de aventurieri, în căutare de chihlimbar

   În urmă cu câteva săptămâni, jandarmii au mai avut o intervenţie de acest fel, când un bărbat urcase pe munte la aproximativ 60 metri în zona Colţi Aluniş, în căutare de chihlimbar, sau poate doar pentru a o impresiona pe partenera de drum cu calităţile sale de alpinist. El nu a mai putut coborî, neavând echipament adecvat, fapt pentru care persoana care îl însoţea a sunat la 112 şi a certut ajutor. Au intervenit atunci şi jandarmii montani şi pompierii care l-au coborât în siguranţă. De fapt, de la ISU s-au deplasat două echipaje de salvatori, unul de la Mărunţişu şi unul de la ISU Buzău. Pompierii au ajuns în cel mai scurt timp la faţa locului. Pentru salvare s-a deplasat  atunci şi un echipaj de jandarmi montani de la postul Nehoiu. L-au găsit cocoţat pe un versant. De urcat, a urcat, dar când a fost să coboare a constatat că nu putea fără ghete corespunzătoare căţărării şi a intrat în panică. De asemenea, o ambulanţă SAJ a fost trimisă pentru a acorda primul-ajutor în caz de nevoie. Din fericire, aventura s-a terminat cu bine pentru protagonişti şi nu s-au ales decât cu o sperietură, pentru că salvatorii au reuşit să-l dea jos pe turist pe o “cordiţă de salvare” şi acesta a ajuns cu bine la sol. Pentru a nu se mai ajunge în astfel de situaţii, jandarmii au făcut recomandări turiştilor care ajung în această zonă. 

Ce recomandări au jandarmii pentru turiştii care merg în drumeţii montane

   În contexul celor amintite mai sus, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău reaminteşte turiştilor recomandările generale referitoare la deplasările în zona montană: ,,Înainte de a pleca în excursie, să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale; să plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim ajutor; să nu rişte să plece singuri la drum. Iar în situaţia în care fac parte dintr-un grup, să nu se îndepărteze de acesta, fiind recomandată în astfel de situaţii apelarea la un ghid local sau stabilirea unui lider de grup care să verifice permanent prezenţa tuturor membrilor; să informeze cabanierul asupra traseului ales şi să se înscrie în registrul de trafic al turiştilor, lăsând datele de contact în acesta; să aleagă traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup; să folosească numai traseele marcate. Să urmărească marcajele de pe traseu; în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, să se retragă la cea mai apropiată cabană; să apeleze cu încredere la patrulele de jandarmi montane şi să respecte indicaţiile acestora; să nu consume băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor; să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele; în caz de accident, să anunţe Jandarmeria Montană  sunând la 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă;  ce s-a întâmplat;  câte persoane au nevoie de ajutor;  unde sunt persoanele aflate în dificultate;  când s-a produs accidentul”.