E jale! Centura de siguranţă, opţională pentru unii taximetrişti, iar vorbitul la telefon, principala preocupare în timpul deplasării

   Şoferii de taxi din Buzău s-au mai disciplinat puţin, însă unii tot mai încearcă să fenteze legea.

   Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău – Biroul Rutier au organizat, marţi, o acţiune de verificare a legalităţii desfăşurării transportului de persoane în regim de taxi, precum şi de prevenire a evenimentelor în care ar putea fi implicaţi aceştia.   

   În cadrul activităţilor s-a urmărit verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie, depistarea persoanelor care practică ilegal astfel de activitate sau nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor. De asemenea, poliţiştii au verificat starea tehnică a taxiurilor, au urmărit corectitudinea funcţionării aparatelor de taxat, dar şi starea psiho – fizică a conducătorilor auto.

   Astfel, echipele de control au verificat 94 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale.

   Din totalul sancţiunilor, 12 au fost aplicate pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi cinci pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Unii taximetrişti mergeau cu lampa de ocupat în funcţiune deşi nu aveau clienţi, nu purtau centură de siguranţă (şapte cazuri), ori vorbeau la telefon în timpul deplasării (patru şoferi).  S-au mai dat amenzi pentru staţionări în alte locuri decât locurile special amenajate, dar şi pentru lipsa documentelor specifice.

   De asemenea, peste 100 de participanţi la trafic au primit din partea poliţiştilor sfaturi preventive şi pliante cu recomandări utile.