Firmă inculpată într-un dosar penal, beneficiara unei finanţări guvernamentale de 2,5 miliarde lei vechi pentru investiţii

   Două societăţi comerciale buzoiene se numără printre cele 200 de firme mici şi mijlocii româneşti care vor obţine finanţări nerambursabile de maximum 250.000 de lei (aprox. 55.000 euro) de la stat, pentru investiţii, în programul Comerţ 2017, potrivit listei intermediare cu solicitanţii admişi la finanţare, publicată vineri de Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

   Potrivit stratupcafe.ro, este vorba despre SC Lucsor Impex SRL şi SC Brătilă SRL. Dacă primei societăţi i-a fost aprobată suma de 248.106.92 lei, cealaltă va obţine suma maximă pe care o poate primi un beneficiar.

   Reamintim că SC Brătilă SRL Buzău are calitate de inculpat, prin reprezentant legal, în dosarul de dare de mită în care patronul şcolii de şoferi, instructorul auto Gheorghe Brătilă, este judecat penal pentru dare şi instigare la dare de mită în dosarul „mafiei permiselor“, alături de doi agenţi de la Serviciul Permise – Adrian Botezatu şi Andrei Costin Chitic – pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă şi operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia, de un alt instructor auto de la Rm. Sărat Valeriu Răduţă, precum şi de primarul comunei Brăeşti, Adrian Perţea, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. Cauza a ajuns în instanţă la începutul lunii ianuarie 2016 şi se află în curs de judecată, pe fond, la Tribunalul Buzău.

   Unul dintre elementele care au stat la baza demarării acestei anchete a fost o statistică la nivel judeţean, potrivit căreia şcoala de şoferi a instructorului Gheorghe Brătilă avea cel mai mare număr de cursanţi declaraţi admişi la prima exa­minare.

   ,,Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus, prin rechizitoriul din 19 octombrie 2015, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor: Brătilă Gheorghe, Botezatu Adrian, Chitic Andrei-Costin, şi în stare de libertate a inculpatului Perţea Adrian Ion, pentru comiterea unor fapte de corupţie, apreciate ca prezentând un grad ridicat de pericol social. Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt: În perioada octombrie 2013–iunie 2015, respectiv iulie 2014–februarie 2015, inculpatul Brătilă Gheorghe, la acel moment instructor auto la SC Brătilă SRL, a oferit în mai multe rânduri agenţilor exa­minatori Botezatu Adrian şi Chitic Andrei Costin din cadrul SPCRPCIV Buzău carburant în valoare totală de 3.588 lei, prin alimentarea autoturismelor utilizate de poliţişti şi achitarea combustibilului în legătură cu îndeplinirea acti­vităţii de examinare a candidaţilor la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere categoria profesionişti. Acelaşi inculpat, la începutul lunii decembrie 2013, l-a determinat cu intenţie pe unul din candidaţii la examenul de obţinere a permisului de conducere să alimenteze cu combustibil în valoare de 206 lei autoturismul utilizat de agentul examinator Botezatu Adrian, fără ca elevul să cunoască această împrejurare. Tot în sarcina inculpatul Brătilă ­Gheo­rghe s-a reţinut că, în calitate de instructor la S.C. Brătilă SRL Buzău, la începutul lunii februarie 2015, a solicitat candidaţilor S.N.C. şi T.S.G. să ­ali­menteze cu combustibil în valoare de 300 lei autoturismul agentului examinator Chitic Andrei-Costin, permiţându-le accesul la autovehicul, în sco­pul facilitării promovării probei practice susţinută în data de 03.02.2015 cu poliţistul menţio­nat, iar la data de 15 iunie 2015 a pretins de la un candidat (investigator sub acoperire) suma de 250 euro, pretindere urmată de primirea sumei de 1.200 lei, lăsând să se înţeleagă că poate interveni la agentul examinator Chitic Andrei-Costin pentru a-i facilita promovarea probei practice de obţinere a permisului de conducere categoria profesionişti. În sarcina inculpaţilor Botezatu Adrian şi Chitic Andrei-Costin s-a reţinut că, în calitate de agenţi examinatori în cadrul SPCRPCIV Buzău, au primit, în mod repetat, în perioada octombrie 2013–iunie 2015, pentru maşi­nile personale, combustibil în valoare de 3.588 lei prin alimentări efectuate şi achitate de inculpatul Brătilă Gheorghe (instructor auto) şi de către alţi 3 candidaţi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere în legătură cu îndeplinirea activităţii de exa­minare a acestor candidaţi la proba practică. Tot în sarcina inculpatului Botezatu Adrian s-a reţinut că, în luna ianuarie 2014 , în calitatea pe care o avea de agent de poliţie examinator în cadrul SPCRPCIV Buzău, a pretins şi primit de la Perţea Adrian Ion, combustibil în ­va­loare de 470 lei, în scopul de a o promova la proba practică de obţinere a permisului de conducere, pe candidata D.M.A., iar in luna martie 2014 a intervenit pe lângă funcţionari de la compartimentul înmatriculări auto pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de transcriere a dreptului de proprietate a unui autoturism. Din cercetările efectuate a rezultat şi faptul că, în perioada octombrie 2013–iunie 2015, inculpatul Chitic Andrei-Costin, în calitatea pe care o avea, ­­ami­n­tită mai sus, cu încălcarea prevederilor legale privitoare la incompatibilitate, a participat direct la administrarea unei firme, ce are ca obiect de activitate transport de mărfuri interne, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material, efectuând opera­ţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Perţea Adrian-Ion, primar al comunei Brăeşti, judeţul Buzău, s-a reţinut că, în luna ianuarie 2014, a oferit o cantitate de motorină agentului ­exa­minator Botezatu Adrian, în scopul de a promova o angajată de la Primăria Brăeşti la proba practică de obţinere a permisului de conducere, iar în luna martie 2014 a oferit o altă cantitate de motorină aceluiaşi agent examinator, în scopul de a interveni pe lângă funcţionari de la compartimentul înmatriculări pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de transcriere a dreptului de proprietate a unui autoturism (n.r., dosarul respectiv aparţinea fratelui primarului,  Octavian Dumitru Perţea, ofiţer, şef al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Marghita, jud. Bihor, care dorea să treacă pe numele său autoturismul SEAT LEON), în condiţiile în care acesta nu avea chitanţa care să ateste plata taxei de înmatriculare în valoare de 60 lei, fapt ce împiedica primirea dosarului.“, se precizează în comunicatul Parchetului.

Ce este PROGRAMUL COMERŢ 2017

   Prin Programul de dezvoltare a activităţilor de co­mercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, beneficiarii eligibili vor primi un ajutor financiar nerambursabil de ma­ximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (fără TVA), dar nu mai mult de 250.000 lei pentru fiecare beneficiar.

   Aceasta înseamnă că, la final, beneficiarul va trebui să suporte restul de minimum 10% din valoarea investiţiei eligibile, plus întreaga TVA (deductibilă pentru firmele cu cod de TVA).

   Partea de ajutor nerambursabil, de maximum 250.000 de lei, va fi decontată de stat după ce antreprenorul efectuea­ză cheltuielile din resursele sale.  Lista publicată de Directia de Antreprenoriat si Programe pentru IMM din subordinea ministerului se poate modifica în urma contestaţiilor. După expirarea perioadei de contestaţii şi soluţionarea acestora, lista va fi actualizată în funcţie de contestaţiile soluţio­nate pozitiv şi în funcţie de încadrarea în bugetul alocat programului – a precizat Direcţia. După perioada menţio­nată, firmele admise în buget vor primi scrisori de invitaţie la contractare. Mai departe, firmele beneficiare vor trebuie să facă investiţii cu resurse proprii sau credite, după care statul va trebui să le deconteze cheltuielile eligibile în program.

Cine va putea lua banii de la stat

   Conform proiectului de procedură, vor putea beneficia de alocaţie financiară nerambursabilă microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) care îndeplinesc cumulativ la data solicitării o serie întreagă de criterii de eligibilitate, printre care: au cel puţin un an calendaristic de la înfiinţare la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel puţin trei luni anterior datei deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii; au capital social integral privat; nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii trei ani şi nu au asociaţi sau acţionari care deţin sau au deţinut calitatea de asociaţi/acţionari ai altor societăţi  care au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii trei ani (2014, 2015, 2016). Asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot beneficia de AFN în cadrul prezentului program decât cu o singură societate, pentru care se verifică statutul de întreprindere unică; nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru; solicitanţii care au datorii eşalonate, nu sunt eligibili pentru a accesa Programul; au obţinut cel puţin 50 puncte în urma completării on-line a planului de investiţii, conform modelului şi criteriilor prevăzute în anexa nr. 3 la prezenta procedură etc. şi altele.

   Printre alte documente ce trebuie depuse la dosar, acordarea finanţării se face şi în baza unei declaraţii pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului cum că întreprinderea nu se află în procedură de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a acti­vităţii, întreprinderea nu are activităţile suspendate sau alte situaţii similare reglementate de lege,  întreprinderea nu a beneficiat de ajutoare ilegale, nu au fost respinşi la finanţare în ultimii cinci ani în cadrul programelor naţionale derulate de furnizorul de ajutor de minimis pe motive de fraudare a procedurii (ex: achiziţii second hand, conflict de interese etc.), împotriva întreprinderii nu au fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate.

   Nimic însă despe firme cer­cetate penal sau în curs de judecată într-un dosar penal.

Tipuri de cheltuieli eligibile

    Programul Comerţ 2017 va oferi finanţare pentru o serie întreagă de investiţii eligibile, cum ar fi: achiziţionarea de echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii) conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora; achiziţionarea de cititoare pentru cod de bare; achiziţionarea de cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare; achiziţionarea de aparate de marcat electronice fiscale; achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard şi automatelor muzicale; achiziţionarea de electro şi motostivuitoare conform grupa 2.3.6.8.1 din HG 2139/2004; investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de inventie, mărci de produse si servicii (etichetare ecologica, licente), software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale (ex. sisteme de supraveghere video, sisteme de alarmă). conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare sau obiecte de inventar asimilate acestora; achiziţionarea de autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu excepţia  vehiculelor de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost; certificarea unui sistem de management al calităţii/mediului/sănătăţii şi securităţii ocupaţionale/siguranţei alimentelor, în conformitate cu unul din standardele: SR-EN-ISO 9001:2008(sistem de management al calităţii); SR-EN-ISO 14001:2005 (sistem de management de  mediu); SR-EN-ISO 22000:2005 (sistem de management al siguranţei alimentelor); OHSAS 18001: 2007 (sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale), simplu sau integrat; realizarea unei pagini web pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu deţin altă pagină web şi care trebuie să fie funcţională la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului nerambursabil si pe toata perioada de monitorizare; achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare.

 

Rezultate programul Comerț 2017