Fără sprijinul sperat din partea râmnicenilor / Metalul învinge la Traian, dar rămâne pe locul 2

   Rezultate diametral opuse, din nou, pentru echipele din Buzău în etapa a 8-a a Ligii a 3-a, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute. Dacă Metalul, aşa cum era de aşteptat, s-a impus detaşat în deplasarea de pe terenul ultimei clasate, CSM Rm. Sărat a făcut un nou pas greşit, cedând a doua oară la rând pe teren propriu, de data aceasta în faţa liderului. Dacă râmnicenii ar fi reuşit să câştige, Metalul ar fi devenit noul lider al clasamentului.

Victoria Traian – Metalul Buzău 1-4 (1-1)

   Metalul a bifat cele trei puncte obligatoriu de obţinut, în deplasarea de sâmbătă, de la Traian. Ceva emoţii au fost pentru elevii lui Vali Stan doar în prima repriză când, după ce au deschis scorul prin fundaşul Andrei Grăjdan, buzoienii s-au văzut egalaţi de ulima clasată, scor care s-a păstrat şi la pauză.

   În partea secundă, conştienţi că doar simpla prezenţă nu le asigură victoria, oaspeţii au ieşit pe teren cu o viteză în plus, iar brăilenii n-au mai putut face faţă asaltului buzoian. Golgeterul echipei, Valentin Lungoci, a marcat de trei ori şi a asigurat echipei sale o victorie logică, care menţine Metalul pe locul 2 în clasament, la aceeaşi diferenţă de două puncte faţă de liderul Progresul Spartac. Sâmbătă, în următoarea etapă, pe terenul sintetic, Metalul va primi replica Farului Constanţa.

CSM Rm. Sărat – Progresul Spartac 0-2 (0-0)

   CSM Rm. Sărat a ajuns la trei înfrângeri consecutive, fără gol marcat. Vineri după-amiază, râmnicenii au deschis etapa cu un meci împotriva liderului seriei, Progresul Spartac Bucureşti, încă un advesar de top pentru elevii lui Marius Tîrîlă, după Farul Constanţa şi Axiopolis Cernavodă, în faţa cărora cedaseră cu 0-4, respectiv 0-5.

   Fără să impresioneze în mod deosebit, aşa cum era de aşteptat după ce cu o etapă în urmă învinseseră Farul cu 7-0, oaspeţii au plecat învingători de la Rm. Sărat, graţie ,,dublei“ lui Donca, din minutele 70 şi 85. Râmnicenii au coborât pe locul 8 în clasament şi vor încerca să pună punct acestei serii negre meciul următor, pe care-l vor disputa vineri, în deplasare cu Delta Tulcea.

Liga a 3-a, Seria a II-a, Etapa a 8-a, rezultate:

Axiopolis Cernavodă – Sportul Chiscani: 6-0

FC Voluntari 2 – FCSB 2: 4-4

CSM Rm. Sărat – Progresul Spartac: 0-2

Unirea Slobozia – ACSM Olteniţa: 4-1

Agricola Borcea – Înainte Modelu: 3-3

Victoria Traian – Metalul Buzău: 1-4

Farul Constanţa – Delta Tulcea: 5-1

Clasament

1. Progresul 22 p.

2. METALUL 20 p.

3. Axiopolis 19 p.

4. Farul 19 p.

5. Slobozia 16 p.

6. FCSB 2 14 p.

7. FC Voluntari 2 12 p.

8. CSM RM. SĂRAT 12 p.

9. Tulcea 9 p.

10. Modelu 7 p.

11. Olteniţa 5 p.

12. Borcea 4 p.

13. Chiscani 1 p.

14. Traian 0 p.